2026 poate fi pentru unele persoane cel mai bun an din viața lor

O mulțime de astrologi vorbesc despre faptul că anul 2026 va fi unul ieșit din comun, din multe puncte de vedere.

În opinia mea, anul 2026 poate fi, pentru unele persoane, cel mai bun an din viața lor.

Dacă mi s-ar cere să descriu anul 2026 într-un singur cuvânt, acesta ar fi „revelație”. O revelație este ca o „trezire” care te face să conștientizezi un adevăr profund, care te face să înțelegi cine ești cu adevărat.

O mulțime de oameni au trăit până acum în minciună, au refuzat să vadă/ recunoască niște adevăruri inconfortabile/ dureroase din viața lor, ca să nu-și dea viața peste cap.

Noi venim pe Pământ și suntem programați de mici, ni se spune cum trebuie să comportăm, ce trebuie să credem, ce e adevărat și ce nu, ce fel de „succes” trebuie să căutăm, cum să ne trăim viața, ce reguli trebuie să respectăm, etc. Copii fiind, ne însușim în mod automat acele „adevăruri”, nici nu ne trecem prin gând să le analizăm mai bine.

Ei bine, anul 2026 va fi cel în care mulți oameni o să deschidă ochii și o să vadă/ conștientizeze niște lucruri pe care până acum nu le-au văzut/ conștientizat. O să fie ceva de genul „Dumnezeule… am trăit în minciună toată viața!”.

Aspectele astrale din acest an îi vor face pe mulți oameni să aibă parte de o asemenea revelație.

Este posibil ca voi să aveți o viață „normală”, să considerați că o duceți relativ bine, să aveți alături oameni cu care vă simțiți destul de bine, să fiți relativ mulțumiți de slujba pe care o aveți și la un moment dat să se întâmple ceva și să aveți o revelație care schimbă totul, care vă face să lucrurile cu alți ochi, să reveniți la Esența voastră.

De exemplu, este posibil să vă reamintiți de ce ați venit pe Pământ în această viață, ce aveți de făcut aici, să vă dați seama că modul în care ați trăit până acum nu are nicio legătură cu Menirea voastră și să vă simțiți chemați să faceți schimbări radicale.

În 2026, Neptun și Saturn la 0 grade în Berbec ne aduc pe toți în punctul de plecare, la origini, ca să spun așa - este ca și cum am porni din nou de la zero, cu „setările” originale.

Neptun vorbește despre Esența noastră, el n-are nicio treabă cu corpul fizic, cu lumea materială. Neptun are de-a face cu imaginația noastră, cu visele noastre, cu intuiția noastră, cu conexiunea noastră cu viața.

Saturn este exact opusul – vorbește despre existența noastră pe Pământ, în acest loc al limitării, într-un corp fizic și despre faptul că trebuie să ne descurcăm în aceste condiții, să ne trăim viața de zi cu zi în lumea fizică/ materială, cu problemele ei și cu responsabilitățile aferente.

Dacă le combinăm pe acestea două, ajungem la ideea de „responsabilitate spirituală” sau la „a trăi în aliniere cu Esența ta, în planul fizic”.

0 grade în Berbec înseamnă acțiune.

În plus, plantele se mută din semne yin și semne yang, trec de la apă și pământ la aer și foc. Aer și foc înseamnă mișcare intensă, deci lucrurile se agită, ies tot felul de secrete la suprafață.

2026 va face ca mulți oameni să se ridice de pe canapeaua pe care au stat în 2025 și să înceapă să se miște, să acționeze, să facă schimbări.

Mulți oameni vor începe să se întrebe: „Fac eu ceea ce este menit să fac sau nu?”, pentru că sufletul lor le va vorbi din ce în ce mai tare.

Sufletul lor le va cere tot mai insistent să-și urmeze Calea, să-și folosească darurile, să-și împlinească Menirea.

Imaginați-vă doi oameni care ridică pe umerii lor un al treilea, ca să-l ajute să sară un gard peste care acesta din urmă vrea să treacă.

În 2026, „omul care este susținut să-și atingă scopul”, să sară gardul, este reprezentat de planetele Neptun și Saturn, iar celelalte două persoane care-l susțin pe acesta să facă ce are de făcut sunt reprezentate de Uranus și Pluto.

În 2026 Uranus vrea libertate și va face tot ce este necesar pentru a o obține – va încălca toate regulile pentru asta.

Uranus vrea o viață trăită la modul autentic și nu se va da în lături de la nimic pentru a o obține.

Pe de altă parte, Pluto este profund transformator, vorbește despre adevăr și despre curajul de a trăi din spațiul Suveranității personale, asumându-ți pe deplin puterea personală.

Pluto nu susține un mod de a trăi axat pe a obține validare din exterior, pe a te simți puternic prin faptul că ai putere asupra altora, că ai bani, funcții, relații, etc. Nu susține un mod de a trăi bazat pe ceva din exteriorul tău.

Ca atare, dacă tu te bazezi pe astfel de lucruri exterioare pentru a te simți puternic/ sigur pe tine, în acest an Pluto se va ocupa de acel lucru exterior, îl va scoate la suprafață și te va întreba „Ce crezi că vei pierde dacă vei pierde acest lucru, această persoană/ funcție/ relație, acești bani? De ce îți este frică?”. Te va obliga să treci prin frică, îți va arăta că acele lucruri nu te definesc, că nu ele îți dau valoarea.

În acest an, Neptun și Saturn vorbesc despre responsabilitate spirituală, despre a permite ca sufletul tău să preia conducerea vieții tale, despre a trăi în aliniere cu Esența ta, iar susținerea pe care o oferă Uranus și Pluto este una extrem de puternică.

Și când vorbesc despre „responsabilitate spirituală” nu mă refer la faptul că toată lumea trebuie să se dedice unor activități spirituale, ci la faptul că tot mai mulți oameni vor face ceea ce iubesc, ceea ce le face inima să cânte.

Când modul în care funcționezi îți face inima să cânte și te umple de bucurie, poți să știi că ești pe Calea ta, că ceea ce faci are legătură cu Menirea ta.

Pentru mulți oameni 2026 ar putea fi anul în care aceștia intră pe Calea lor și încep să-și urmeze Menirea.

Dar nu va fi ceva ușor, nu va fi ca o plimbare în parc, nu te trezești într-o zi și decizi: „Gata, de acum înainte îmi urmez Menirea!”.

Nu, nu așa merg lucrurile.

Înainte de toate va trebui să te ocupi de ceea ce este în interiorul tău, de traumele tale nevindecate, de curățarea tiparelor/ credințelor limitative; va trebui să-ți faci munca interioară, să faci o curățenie interioară.

Neptun vorbește în acest an despre eliberarea a ceea ce nu ne mai folosește, despre eliberarea situațiilor/ relațiilor/ proiectelor care nu ne (mai) sunt benefice. Și unii oameni se tem de așa ceva, pentru că nu vor să piardă oameni/ relații/ contexte de care s-au agățat mult timp. Dar ceea ce vor pierde este exact ceea ce le blochează evoluția, este exact ceea ce le face viața grea, este exact ceea ce-i împiedică să devină o Versiune mai bună a lor.

Mulți oameni se tem să nu cumva să piardă ceva ce le afectează „siguranța” financiară, sunt dispuși să facă mari compromisuri pentru a avea o oarecare „stabilitate” financiară.

Ceea ce le spun acestor oameni este următorul lucru: dacă voi nu faceți de bună voie acele schimbări care vă aduc mai aproape de ceea ce vă face inima să cânte, de ceea ce vă umple sufletul de bucurie, o să păstrați acea persoană/ relație/ slujbă/ etc, dar o să simțiți că muriți pe dinăuntru.

Poate că veți avea o stabilitate financiară, poate că veți avea un salariu bun, dar veți fi morți pe dinăuntru.

O să aveți senzația că sunteți în apă până în dreptul nasului, că stați pe vârful degetelor, ca să puteți respira și o să simțiți că nu mai rezistați mult timp așa.

În final, veți ajunge în situația în care nu veți mai putea duce acest stil de viață și veți capitula, veți da drumul acelei persoane/ relații/ slujbe/ situații. Veți ajunge la același rezultat - încheierea acelor capitole/ relații/ situații -, dar într-un mod mult mai dureros.

Când spun că în cazul unor oameni, 2026 poate fi cel mai bun an din viața lor, mă refer la faptul că acest an ne va cere tuturor să ne aliniem cu Esența noastră, să începem să ne rostim și să ne trăim adevărul.

Unii oameni se simt pregătiți să facă acest pas curajos și dacă îl vor face, 2026 poate fi cel mai bun an din viața lor.

Alții vor înțelege/ simți ce li se cere, dar de frică să nu piardă anumite lucruri/ persoane/ relații, nu vor face acest pas.

Și asta nu înseamnă că cei dintâi le sunt superiori în vreun fel celorlalți; fiecare are dreptul să-și facă propriile alegeri, să-și trăiască viața așa cum dorește.

Ideea este că ceea ce ni se întâmplă în viață este consecința alegerilor noastre.

Alegerea de a face pasul în față către o viață aliniată cu propria Esență are niște consecințe.

Alegerea de a rămâne în zona de confort (așa disfuncțională/ toxică, cum este ea), de a rămâne în relații/ situații care nu servesc Binelui nostru, are alte consecințe.

Atunci când tu alegi să faci schimbările care te ajută să trăiești în adevăr, Universul te susține pe această cale și îți aduce oameni/ invitații/ propuneri/ contexte/ oportunități care te ajută să crești. Vor fi și momente în care vei experimenta durere, tristețe, frică, nesiguranță și poate te vei gândi să revii la vechea stare de lucruri. Drumul către adevăr nu e unul ușor, nu este unul lipsit de durere, de greutăți. Nu e ușor să intri de unul singur în necunoscut, să nu ai nicio idee unde te va duce acest drum și cum te vei descurca în continuare. Nu există niciun fel de garanții că în final, totul va fi bine pentru tine.

Dar odată ce ai intrat pe Calea ta, o să simți la modul clar că vechea zonă de confort nu va mai funcționa pentru tine, că nu mai poți trăi cum ai făcut-o în trecut, pentru că te rănește prea tare.

Este extrem de important ca odată intrat pe această Cale, să capitulezi, să urmezi ghidarea divină, fiindcă dacă tu încerci să controlezi trezirea spirituală, să-ți planifici Călătoria spirituală, n-o să iasă bine.

Universul o să-ți spună: „Încetează cu încercarea de a controla lucrurile, fă ce îți spun eu, fiindcă altfel nu am cum să te duc în locurile potrivite, unde să întâlnești oamenii potriviți, la momentul potrivit! Ai încredere în mine, lasă lucrurile să curgă în mod natural, nu mai forța, nu mai împinge; curgi cu fluxul”.

În 2026, planeta Neptun, care vorbește despre spiritualitate, este susținută de Uranus, care ne cere să încercăm ceva complet nou, ceva ce nu am mai făcut niciodată până acum și de Pluto, care ne privește drept în față, ne întreabă de ce ne este frică și ne împinge să ne confruntăm cu acea frică, să trecem prin ea.

Uranus și Pluto susțin acea parte din interiorul nostru care știe de ce am venit aici, pe Pământ, care știe care ne este Menirea și știe ce avem de făcut în această viață.

Aceste planete ne împing să facem schimbările necesare în viața noastră, pentru a trăi în aliniere cu Esența noastră.

Și unii oameni vor spune: „Eu nu știu care este Menirea mea. Nu știu ce am de făcut pe Pământ. Nu știu ce schimbări ar trebui să fac, ca să mă aliniez cu Esența mea”.

Ba da, știi; adânc în interiorul tău știi în ce zone ale vieții tale trăiești în minciună, știi ce adevăruri dureroase refuzi să vezi/ accepți/ rostești, de teamă că vei pierde anumite persoane/ relații/ lucruri. Știi ce lucruri/ relații din viața ta nu mai sunt funcționale sau sunt de-a dreptul toxice. Știi ce-ți face inima să cânte.

Tu rămâi în zona de confort de frică, fiindcă nu ești dispui să-ți asumi consecințele faptului că ți-ai rosti adevărul, să pierzi niște persoane/ relații/ lucruri, să-ți pierzi așa-zisa „siguranță/ stabilitate” financiară.

Dar anul 2026 va face ca mulți oameni să fie obligați să se confrunte cu adevărurile dureroase din viața lor, îi va obliga să facă niște schimbări. (Marc Laureson)

Previous
Previous

În 2026 tot mai mulți oameni își vor pune întrebări legate de Menirea lor

Next
Next

Avem de făcut fiecare o alegere: în ce lume vrem să trăim?