August 2026 – „Ce se întâmplă cu lumea în care trăim?

În luna august ne sunt disponibile energii care susțin o puternică transformare personală.

Aceste energii favorizează evoluția spirituală, dar și o evoluție în ceea ce privește proiectele pe care le-ați demarat, noile voastre creații.

În ultimele luni am văzut multă confuzie, multe reacții dezechilibrate la ceea ce întâmplat în lume sau în jurul nostru. În august veți fi susținuți să faceți anumite schimbări în viața voastră, inclusiv acelea pe care nu ați reușit să le faceți în lunile anterioare.

O temă a acestei luni este reprezentată de întrebarea „CE SE ÎNTÂMPLĂ CU LUMEA ÎN CARE TRĂIM?”.

Mulți oameni vor simți că nu mai sunt siguri de nimic, mulți oameni caută acum răspunsuri la întrebări importante.

Probabil că unii dintre voi v-ați pus o întrebare de genul „Ce Dumnezeu se întâmplă cu lumea asta?!” în ultimele luni sau chiar în ultimii ani.

Atunci când ne trezim spiritual, în general, descoperim că lumea nu este așa cum credeam noi că este, că ceea ce credeam noi că este adevărat nu este adevărat și de asemenea, constatăm că nu mai putem funcționa cum am funcționat în trecut.

Acum tot mai mulți oameni se trezesc spiritual și descoperă că lucrurile nu sunt așa cum credeau ei a fi – au niște conștientizări zguduitoare în zona politică, socială, economică, spirituală, etc. De aceea există o mare confuzie/ nesiguranță în rândul oamenilor, fiindcă nu mai știu ce să creadă, nu mai știu ce este adevărat și ce nu.

Și nu este o stare de confuzie la nivelul minții, cum experimentăm toți uneori, ci este o confuzie viscerală, o simți în tot corpul, e o energie care te cuprinde pe de-a-ntregul. Nu e o confuzie legată de un anumit subiect, este o confuzie legată de tot ce ține de viața ta și de modul în care funcționează lumea.

Dacă sunteți empați/ senzitivi, simțiți această energie colectivă a confuziei.

În acest context, este necesar să vă păstrați echilibrul emoțional/ energetic și să acceptați să funcționați fără să știți dinainte totul, adică să renunțați la control. Nu e confortabil să trăiești neștiind ce se va întâmpla mâine, pentru că acest lucru este perceput de egoul tău ca pe o pierdere a identității tale, a „siguranței” și „stabilității” vieții tale.

De aceea tot mai mulți oameni sunt acum în căutarea unor răspunsuri la întrebări precum: „Ce vreau eu de fapt pentru viața mea?”, „Care este Scopul vieții mele?”, „De ce sunt eu aici, pe Pământ?”.

Dacă și tu îți pui acest gen de întrebări, să știi că este un lucru firesc, în etapa actuală a procesului de evoluție a umanității, nu ești singurul care face asta. Dar nu știi că și alții își pun aceleași întrebări pentru că în general oamenii nu discută între ei despre aceste subiecte, se jenează să spună că sunt preocupați de aceste lucruri, se tem de ceea ce o să creadă apropiații despre ei.

Unii dintre voi aveți însă în preajma voastră anumite persoane cu care puteți discuta despre aceste subiecte.

Este posibil să observați că cei mai mulți oameni din preajma voastră, deși se comportă ca și cum nu s-ar fi schimbat nimic în interiorul lor, dau semne că sunt confuzi, că nu mai sunt atât de siguri de „adevărurile” lor – care sunt adevărurile Vechii Paradigme, adevărurile 3D -, că nu mai au siguranța pe care o aveau înainte, când își exprimau vehement opiniile.

Întrebarea „Ce se întâmplă cu lumea asta?” este una globală, iar oamenii se raportează în mod diferit la ea și au păreri diferite despre ce urmează, despre ce înseamnă Noua Lume.

Pentru unii, conștientizarea faptului că lumea nu este așa cum credeau ei că este și prăbușirea unor vechi sisteme poate să provoace jale - ei pierd ceea ce era „vechea lor viață”, ei vor să se întoarcă la „normalul” din trecut.

Pentru alții, această conștientizare poate provoca dorința ca schimbarea să se petreacă într-un ritm mai rapid, ca să intrăm mai repede în Noua Lume.

O altă temă a lunii august se referă la faptul că NU EXISTĂ UNITATE ÎNTRE OAMENI ÎN PREZENT.

Uneori tânjim după sentimentul de unitate și îl căutăm în exterior, căutăm să fim parte dintr-un grup /organizație/ comunitate care să ne dea acest sentiment. Dar în prezent nu există unitate la nivel colectiv, fie că este vorba despre colective mai mici sau de umanitate, în ansamblul ei. Oamenii văd lucrurile foarte diferit, au abordări diferite și asta poate să ne dea unora dintre noi un sentiment de tristețe, de durere că nu putem avea parte de unitate. Dar acum este timpul să alegi propria Cale, să nu mai mergi cu grupul într-o direcție hotărâtă de alții, doar de dragul unei false „unități”.

Este vorba despre a unifica tu, în interiorul tău, toate acele aspecte care în trecut se luptau/ contraziceau între ele, despre a avea o viziune clară asupra direcției în care vrei să mergi și asupra a ceea ce vrei să faci cu viața ta, despre a nu te mai împrăștia într-o mulțime de direcții.

Este vremea unor mari schimbări; unii oameni aleg calea spirituală, alții aleg calea unei religii anume, alții aleg o cale a ateismului.

Nu există o unitate de opinii și nu este cazul să-ți irosești timpul încercând să-i convingi pe alții să creadă ce crezi tu și să aleagă ce alegi tu.

Nu este cazul să tragi de oameni ca să-i aduci la un nivel mai înalt de conștiință. Dacă este menit să ajungă la acel nivel de conștiință, se va întâmpla ceva în viața lor și vor ajunge acolo, la momentul potrivit pentru ei.

Tu vei simți în corpul tău un „da” clar, atunci când ceva ți se potrivește/ îți este benefic. Și nu poți simți în locul altuia ce este „da” pentru el.

Așadar, fii atent la ce simți în ceea ce te privește: care este Calea ta?

Ce este cu adevărat important pentru tine?

Ce gen de serviciu în slujba Binelui comun ți se potrivește?

Nu toți oamenii sunt făcuți să realizeze niște lucruri de amploare, să aibă contribuții recunoscute la nivel mondial; unii este menit să servească Binele comun în moduri mai puțin „grandioase”, la nivel local, în grupuri mai mici. Nu considerați că un tip de contribuție este mai importantă și alta mai puțin importantă; toate sunt importante, toate contează.

Faceți ce simțiți că sunteți chemați să faceți în slujba Binelui comun în prezent, iar peste ceva timp, dacă va fi cazul, veți simți că este momentul să faceți altceva.

Acum lucrurile sunt atât de haotice, încât este de dorit să vă rezumați la lucruri mici și simple. Găsiți moduri simple în care puteți crea unitate în grupuri/ comunități mici.

O altă temă a lunii august se referă la faptul că CEEA CE A FOST O CONFUZIE DE LUNGĂ DURATĂ SE TRANSFORMĂ ACUM ÎN DIRECȚIE CLARĂ.

Mulți dintre cei care ați fost confuzi în ultimele 10-12 luni cu privire la direcția în care vreți să mergeți în continuare veți constata că acum curge prin voi inspirația/ creativitatea. Acum știți încotro vreți să mergeți.

Când ești într-o perioadă de renaștere, este firească starea de confuzie, fiindcă nu mai ești atât de conectat cu vechea ta viață, nu mai ai același entuziasm în a face lucrurile pe care le făceai cu plăcere în trecut, nu te mai identifici cu ele.

Nu grăbiți lucrurile, nu forțați nimic, nu vă lansați în proiecte de mare amploare, fiindcă deocamdată lucrurile încă nu s-au așezat în lume, încă este haos, încă este instabilitate. Nu vă stabiliți obiective pe termen lung, limitați-vă la unele pe termen scurt și mediu deocamdată. Puteți avea o viziune pe termen lung, dar nu fiți frustrați dacă încă nu puteți să o puneți în practică în ritmul în care v-ați dori. Veți ajunge la a face ceva de amploare dacă începeți cu pași mici pe care-i faceți acum, zi de zi.

O altă temă a lunii august se referă la faptul că FURIA DEVINE ACCEPTARE (CAPITULARE SPIRITUALĂ).

Asta se referă la faptul că învățăm să ne păstrăm echilibrul emoțional/ energetic în fața lucrurilor care se întâmplă în viața noastră și în jurul nostru, să privim totul din postura Observatorului neutru și să acceptăm faptul că lucrurile sunt așa cum sunt, în loc să ne umplem de furie și să reacționăm dezechilibrat.

Și vreau să fac o distincție aici: nu mă refer la genul acela de „furie”/ indignare pe care o simțiți cei care sunteți meniți să fiți activiști, să vă implicați în diverse cauze și să acționați incisiv în diverse contexte în care se întâmplă lucruri nedrepte/ injuste.

Mă refer la furia pe care o simțiți în legătură cu viața voastră, cu situația voastră, cu ce „vă fac” alții, cu Calea voastră, etc. Furia aceea pe care o experimentați când vă simțeați atacați/ nedreptățiți, vehemența cu care opuneați rezistență unor lucruri care nu vă conveneau, acest tip de energii de vibrație joasă vor pierde din puterea pe care o aveau asupra voastră, nu veți mai fi atât de porniți în a forța lucrurile, a opune rezistență sau a încerca să opriți ceva ce este evident că nu poate fi oprit.

Nu e ceva ce e ușor de obținut, noi nu suntem învățați să acceptăm lucrurile pe care nu le putem opri/schimba, nu avem unde să învățăm să practicăm acceptarea. Doar dacă intri într-un mediu/ o comunitate spirituală sau ai posibilitatea să te afli mai mult timp în preajma unor oameni evoluați spiritual poți vedea pe viu ce înseamnă acceptarea.

Unii dintre voi veți simți că acea furie/ revoltă pe care o simțeați până acum s-a disipat și priviți lucrurile cu mai multă seninătate, mai mult calm.

Noi toți trebuie să învățăm să practicăm acceptarea (capitularea spirituală), să lăsăm deoparte ceea ce vrea egoul nostru. Iar ca să ajungem la acceptare/ capitulare, Universul ne va smeri – ne va pune în situații care ne vor cere să acceptăm lucruri care nu ne plac/ convin, care provoacă un haos în viața noastră.

Tot mai mulți oameni vor ajunge la capitulare, vor renunța la a încerca să controleze rezultatul.

Tot ceea ce se întâmplă acum în lume ne arată că noi nu deținem controlul în niciun domeniu al vieții noastre, că oricând se poate întâmpla ceva ce ne dă viața peste cap și noi nu putem împiedica acel lucru.

O altă temă a lunii august se referă la ideea de A TE RIDICA DEASUPRA ZGOMOTULUI EXTERIOR, a nu te lăsa afectat de acesta.

Dacă reușești să identifici distragerile și nu te lași prins în ele, vei reuși să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut în această viață, pe a-ți urma Menirea.

Nu te lăsa derutat de zgomotul exterior, concentrează-te pe ce simți că ești chemat să faci acum.

Lumea este incredibil de zgomotoasă, comparativ cu ceea ce se întâmpla în urmă cu câteva decenii și este necesar să facem alegeri conștiente când este vorba de lucrurile cărora le dăm atenție și lucrurile cărora nu le (mai) dăm atenție. Este important în ce ne investim energia și timpul.

Unii dintre voi vă simțiți copleșiți, simțiți că nu mai puteți față la toți acești stimuli, la informațiile de vibrație joasă care vin către voi din toate părțile, tot timpul, simțiți că sunteți sub asalt tot timpul.

Luați-vă timp în fiecare zi pentru a vă retrage în liniște - departe de telefon, laptop, televizor sau alte dispozitive care vă pot distrage -, pentru a vă reechilibra energetic. Și asta nu este ceva ce ați putea face într-o zi în care sunteți mai stresat, ci ar fi de dorit să devină un obicei zilnic pentru voi – să vă luați timp pentru a sta în solitudine, pentru a vă centra, a vă regăsi echilibrul. Și veți vedea că pe măsură ce vă veți liniști mai mult în interior, va fi mai evident pentru voi cât de zgomotoasă este lumea exterioară.

Pentru un om care nu-și face periodic timp ca să se echilibreze, poate să pară că este normal ca viața lui să fie agitată, haotică, stresantă. Dar nu este normal. Și dacă și-ar lua astfel de pauze de câteva minute sau zeci de minute în care să se retragă din „lumea dezlănțuită” și să stea în liniște, doar cu sine, ar constata că poate să experimenteze și alte stări, mult mai benefice.

Depinde doar de voi să luați o decizie în acest sens, să vă luați zilnic una sau mai multe pauze în care să stați în liniște și să vă echilibrați emoțional/ energetic.

O altă temă a lunii august se referă la APARIȚIA UNUI NOU VAL DE OAMENI CARE ADUC PACEA.

Ca răspuns la haosul, învrăjbirea și divizarea din lumea de azi, apare un nou val de oameni care răspund la provocări într-un mod echilibrat, în loc să reacționeze impulsiv.

Având în vedere că în ultima perioadă vedem noi și noi aspecte ale întunericului, este firesc să să apară noi aspecte ale Luminii – mai mulți oameni care aduc pacea.

Unii dintre voi veți vedea că oamenii din jurul vostru se schimbă, nu mai reacționează ca în trecut, ci devin mult mai ponderați/ echilibrați în răspunsurile lor în fața provocărilor.

Alții veți constata că v-ați schimbat voi înșivă și ați devenit un om care aduce pacea. Și asta se poate întâmpla pentru că simțiți că unele lucruri care în trecut contau pentru voi, pe care le considerați importante, pentru care erați gata să vă certați/ luptați, acum nu mai sunt atât de importante, nu mai sunteți dispuși să vă pierdeți pacea interioară pentru ele.

În plus, sunteți conștienți că prin faptul că aduceți pacea în jurul vostru contribuiți la a crea o lume mai pașnică.

Voi nu deveniți oameni care aduc pacea doar acum, pentru o perioadă limitată de timp, cât există acest haos în lume, ci veți fi gardienii păcii și în deceniile ce vin, veți fi un exemplu pentru generațiile ce vin – este ceva ce face parte din Misiunea voastră pe Pământ.

O altă temă a lunii august este legată NOSTALGIE, REANALIZAREA TRECUTULUI ȘI ACCEPTAREA PREZENTULUI, AȘA CUM ESTE EL.

Prezentul este foarte dinamic, lucrurile se schimbă rapid, avem impresia că trebuie să fim permanent atenți la ce ni se întâmplă, ca să reușim să-l gestionăm - ne acaparează. Unii dintre voi veți constata că atunci când luați uneori o pauză de la agitația vieții de zi cu zi, vă năpădesc amintirile, vă gândiți cu nostalgie la lucruri/ persoane la care nu v-ați mai gândit de mult, vă gândiți la anumite episode din trecut, analizați pe toate fețele ce s-a întâmplat atunci.

O altă temă a lunii august se referă la faptul că DECONECTAREA DEVINE CONEXIUNE.

Asta se referă la faptul că suntem susținuți în a face niște schimbări legate de modul în care interacționăm cu ceilalți, în a renunța la vechile tipare în care am funcționat în relații, în a schimba modul în care ne conectăm cu ceilalți și a invita noul în viața noastră, din acest punct de vedere.

Pentru aceia dintre voi care v-ați simțiți izolați/ deconectați în ultima vreme, luna august este foarte favorabilă ca să schimbați lucrurile, să începeți să vă conectați cu cei din jur. Va fi vorba fie despre faptul că veți simți acum o mare dorință de conectare, fie despre faptul că veți conștientiza că ați pus prea mult accent pe conectarea în mediul virtual și acum vreți să aveți parte de conexiuni reale, față în față.

Tehnologia este utilă din multe puncte de vedere, dar interacțiunile virtuale nu pot înlocui conexiunea din lumea reală.

Energia noastră și corpul nostru fizic răspund în alt fel atunci când ne conectăm cu un om care este alături de noi, nu undeva în spatele unui ecran. Avem nevoie de conexiune reală cu oameni, cu animale, cu natura, nu sunt suficiente interacțiunile din lumea virtuală.

În luna aceasta există energii puternice care ne susțin în a aduce noul în viața noastră, ne dau curajul și voința de a ne conecta cu anumiți oameni, după ce în lunile trecute nu eram foarte siguri în legătură cu ce vrem să facem.

Energia lunii august este plină de oportunități; această lună va aduce FINALURI ȘI NOI ÎNCEPUTURI CE AU LEGĂTURĂ CU DESTINUL NOSTRU.

Unele lucruri/ persoane/ relații/ activități/ situații vor ieși din viața noastră și altele noi vor intra - o nouă identitate personală, noi persoane, noi experiențe, noi relații, noi activități.

Noi ne îndreptăm spre ceva nou, care nu ne este familiar, ne simțim chemați în acea direcție, vrem să intrăm în noi teritorii, în Necunoscut.

Sufletul nostru vrea să aibă parte de noi experiențe, să evoluăm. Și mulți dintre noi avem acum sentimentul că ceea ce facem ține de Destinul nostru, că oamenii pe care-i întâlnim au legătură cu Destinul nostru, că suntem chemați către ceva nou care are legătură cu Destinul nostru.

Pluto scoate la suprafață secretele noastre, darurile noastre, adevărurile inconfortabile pe care nu am vrut să le vedem/ acceptăm.

În următoarele 18 luni vor fi schimbări majore la nivelul tehnologiei, dar și în viețile noastre, ca urmare a dezvoltării fără precedent a tehnologiei.

De asemenea, în următoarele 18 luni va fi vorba despre unicitatea/ originalitatea/ autenticitatea noastră, despre a ne exprima Esența în lume, despre diversitate și despre colaborare pentru susținerea Binelui comun. Acum este vorba despre a ieși din etapa în care te interesează doar să-ți fie ție bine și de a începe să te preocupi și de binele semenilor tăi.

Vom vedea cum vor cădea pe pe piedestal vedete/ persoane publice care afișează o opulență deșănțată, în aceste vremuri în care marea masă a oamenilor suferă. Vor cădea și lideri politici sau de altă natură care se manifestă la modul extravagant, arogant, care sunt conduși de ego. Și aici intră și unii lideri politici importanți la nivel internațional. (Kari Samuels)

Previous
Previous

Universul ne „scoate la tablă” acum pe fiecare dintre noi

Next
Next

August 2026 - Surprize și întorsături neașteptate de situație care vor duce la niște finaluri