În următoarele 3 săptămâni se va activa vocea Sinelui nostru real
Eclipsele din 12 august și 28 august vin cu foarte multe mesaje. Practic, în fiecare zi, în următoarele circa 3 săptămâni, noi vom avea parte de un mesaj.
Unele mesaje vor fi de natură karmică, adică ne vorbesc despre noi, cei vechi, dar nu doar „vechi” din această viață, ci și din vieți anterioare. S-ar putea să avem amintiri, flash-uri, să avem vise legate de momente din viețile noastre anterioare sau să întâlnim persoane cu care am avut o conexiune puternică în vieți anterioare.
Persoanele care sunt în relații de cuplu disfuncționale sau cele care doresc să-și găsească un partener de cuplu vor avea revelații foarte puternice. Perioada aceasta va „descărca” în interiorul lor niște informații/ lucruri care în viața de zi cu zi nici nu le-ar trece prin minte.
Se va ajunge la o profunzime sufletească nemaiîntâlnită, o să ne simțim foarte clar sufletul, vom experimenta o stare de certitudine totală cu privire la ce vrea sufletul nostru. Putem spune că acum se activează vocea Sinelui nostru real.
De aceea vom vedea multe persoane care se dezic de anumite alegeri pe care le-au făcut în trecut fiind foarte convinse că era alegerea corectă.
Se activează un alt tip de karmă pentru fiecare dintre noi.
Dat fiind că fiecare are karma lui, fiecare va experimenta în felul lui următoarele săptămâni. Dar în general vorbind, este bine să știți: faptul că se vor repeta anumite situații/ evenimente care vă provoacă disconfort reprezintă o atenționare și o invitație la a face schimbările necesare, la a lua măsurile necesare.
Unii au ajuns la un fel de „echilibru disfuncțional/ toxic” în viața lor și nu vor să-l tulbure, nu vor să facă schimbările necesare pentru a înlătura ceea ce este disfuncțional, fiindcă a devenit zona lor de confort. Dacă până acum ei au ignorat semnalele Universului, în următoarele săptămâni vor primi un șoc care o să-i scoată din acea stare de fals echilibru.
Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă următoarele 3 săptămâni, putem să asemănăm eclipsele din 12 august și din 28 august cu Ținutul înghețat și respectiv Ținutul focului.
În aceste săptămâni este necesar să separăm lucrurile foarte clar - s-ar putea ca în anumite zone să fie necesar să ne retragem din punct de vedere energetic, să devin mai distanți, mai reci, precum stăpânii Ținutului Gheții, iar în alte zone să devenim mult mai pasionali și mai generoși emoțional, precum stăpânii Ținutului focului.
Așadar, Ținutul Gheții reprezintă zonele în care ar fi de dorit să fim mai detașați, mai distanți, mai prudenți, mai reținuți. Și nu este vorba neapărat despre faptul că acele lucruri/ activități/ persoane ne fac rău, ci este vorba în primul rând despre faptul că este o energie pe care o consumăm inutil, este o irosire a energiei noastre și contribuția noastră în acele zone nu este apreciată, nu este onorată. Practic, sunt zonele în care Universul nu ne mai vrea atât de implicați, atât de pătimași.
Ținutul Focului vorbește despre acele zone/ activități/ relații în care Universul ne vrea mai implicați, mai sufletiști, mai pasionați, mai generoși, în care să investim mai multă atenție/ energie, pentru că ne sunt benefice și sunt în aliniere cu ce vrea Dumnezeu pentru noi.
Deci este vorba despre faptul că în săptămânile următoare ni se cere să „ne retragem ambasadele” de la acele persoane care sunt ca o piază rea și să ne apropiem mai mult de persoanele cu care rezonăm. Și aici fiecare trebuie să-și facă selecția în propria viață, să identifice cine intră în Ținutul Gheții și cine intră în Ținutul Focului.
În unele cazuri veți simți clar cine, unde se încadrează, iar în alte cazuri, veți fi ghidați, se vor întâmpla niște lucruri care vă vor arăta cine, în ce Ținut se încadrează.
Și va fi o selecție karmică, în sensul că deși aparent tu faci selecția, nu este de fapt alegerea ta unde se încadrează un om sau altul; tu nu faci decât să constați unde se încadrează acele persoane. Chiar dacă ții la unii oameni, nu poți alege să-i păstrezi în Ținutul Focului, dacă ei dau nenumărate dovezi că locul lor este în Ținutul Gheții. Orice ai face, oricât ai forța lucrurile sau oricât ai opune rezistență, ei vor ajunge oricum, în final, în Ținutul Gheții.
De exemplu, tu ai ales în urmă cu niște ani un grup de prieteni cu care rezonai la momentul respectiv. În realitatea în care trăiai atunci, ei erau potriviți pentru tine. Numai că între timp tu ai evoluat spiritual și ei nu, iar acum nu se mai potrivesc în noua ta realitate. Oricât ai forța lucrurile, ei vor ajunge în Ținutul Gheții.
Este de dorit să faci acum, de bună voie, alegerea de a trimite în Ținutul Gheții acele persoane, pentru că dacă nu o faci, dacă îi ții în continuare lângă tine, se vor întâmpla niște lucruri precum o tornadă, care te vor convinge la modul dureros că locul lor e în Ținutul Gheții.
Este posibil ca unii dintre voi să constatați acum că e momentul să scoateți din Țintulul Gheții niște persoane pe care le-ați trimis în trecut acolo, în mod nedrept și să le aduceți înapoi în Ținutul Focului.
Oricum, este o perioadă în care se fac alegeri tranșante. Universul va tăia niște cordoane energetice care au funcționat foarte multe timp, ne va împiedica să mai interacționăm cu oameni care nu ne sunt benefici.
În următoarele 3 săptămâni Universul ne va arăta fiecăruia dintre noi un adevăr care ne poartă noroc, doar că s-ar putea ca acest adevăr să ni se pară foarte greu de dus.
Un exemplu, ca să înțelegeți mai bine la ce mă refer: să spunem că ai făcut două facultăți, dar niciuna dintre ele nu este potrivită pentru ce e menit să faci tu și Universul îți arată acum la modul foarte clar acest adevăr: „Niciuna dintre cele două facultăți nu este bună pentru tine. Niciuna dintre cele două meserii nu-ți place. Nu ești făcut pentru așa ceva”.
Dar tu nu vrei să înțelegi - deși simți clar că activitatea ta profesională este o povară pentru tine - și continui să lucrezi în acel loc de muncă, fiindcă te gândești că ai învățat mult, ai investit timp, bani și energie și nu vrei să renunți la tot și s-o iei de la zero în alt domeniu.
Universul îți va arăta într-un mod clar că niciuna dintre acele meserii nu este potrivită pentru tine.
Pluto îți va spune: „Hai să-ți arăt de ce este grav faptul că rămâi la acest loc de muncă, să-ți arăt care vor fi consecințele în timp”.
Unii oameni s-au obișnuit cu disfuncționalul în anumite zone ale vieții lor, au făcut din disfuncțional zona lor de confort și nici nu-și mai dau seama că ceva nu este în regulă în viața lor.
Dar acum chiar nu e de glumit cu acest lucru, chiar nu este de dorit să păstrăm în viața noastră ceea ce nu-și mai are locul acolo, fiindcă vor exista consecințe dure.
Porțile astrale din această perioadă spun clar: dacă tu alegi acum să o iei pe calea care te duce într-o zonă de vibrație joasă, cu siguranță în câțiva ani o să fii de nerecunoscut.
Ne aflăm acum într-o perioadă fără precedent în ultimii 30 de ani, în care Lumina este atât de puternică și de benefică, atunci când ne arată niște lucruri care trebuie „corectate” în viața noastră, încât nu avem cum să nu înțelegem. Este imposibil ca în următoarele săptămâni să nu înțelegem exact cine ne este cu adevărat prieten și cine nu, cine își are locul în viața noastră în continuare și cine nu, cine ne înțelege sufletul și cine se preface că ne înțelege sufletul. (Alina Bădic, Sorin Ghinea)