Nativii VĂRSĂTOR în fața unor porți astrale

Planetele vor deveni porți astrale între Eclipsa totală de Soare din 12 august și Eclipsa parțială de Lună din 28 august.

În următoarele săptămâni nativii VĂRSĂTOR sunt restricționați pe liberul arbitru, nu pot face orice alegeri vor ei, pentru că sunt descărcări karmice puternice.

Vin evenimente de mare forță în viața lor. Fiecare zi va veni cu o provocare foarte consistentă.

Porțile astrale care se vor deschide între cele două eclipse trebuie privite ca niște talismane, adică trebuie privite ca și cum le-ar purta noroc, dacă Vărsătorii știu cum să se raporteze la ele. Este o perioadă în care există multă creștere pentru Vărsători, dacă ei fac tot ce este necesar în acest sens.

Spre exemplu, dacă un Vărsător vrea să-i meargă bine de acum înainte în planul personal, este necesar să fie sincer cu cei din jur, să îi trateze cu respect, să își respecte cuvântul dat, să îți țină promisiunile, să se comporte cu integritate, etc.

Dacă vrea să-i meargă bine în zona profesională, Vărsătorul trebuie să se asigure că este competent în domeniul respectiv, să-și dezvolte abilitățile/ cunoștințele în domeniu, să fie conștiincios, să fie serios, să își respecte angajamentele asumate, să funcționeze în integritate, etc.

Voi trebuie să armonizați toate zonele vieții voastre și dacă faceți asta, veți obține liniște sufletească.

Vărsătorii sunt foarte preocupați de reputația lor, pentru că au construit mult în ultima perioadă.

În plus, pe Vărsători nu-i mai atrag decât persoanele care merg în aceeași direcție cu ei, nu-i mai atrag cei care-i duc pe alte drumuri.

Vorbim de foarte multe oportunități, dar și de linii nefaste de destin pe care Vărsătorii le identifică și le elimină în următoarele săptămâni.

Universul nu îi înduce în eroare acum, ci este de o sinceritate incredibilă, iar nativii Vărsător vor beneficia din plin de mesaje care le arată ce le este benefic și ce nu, mesaje care îi ajută să facă alegeri corecte.

Vor primi foarte multe oportunități, beneficii, recompense astrale din partea Universului, iar asta este minunat. Doar că există testul planurilor paralele, adică există o direcție îi duce către expansiune continuă, către recompense astrale, dar există și direcții nefaste. În perioada următoare vor exista și niște teste, iar Vărsătorii vor avea de ales între direcția benefică și direcțiile nefaste pentru ei. Însă după cum am spus, Vărsătorii vor primi indicii/ semne clare, deci le va fi ușor să identifice calea benefică.

Nativii Vărsător vor avea parte de multe oportunități și beneficii, dar este posibil să aibă și mici lucruri/ situații care îi dezamăgesc/ nemulțumesc. Dacă ei se concentrează pe aceste lucruri minore și uită de toate lucrurile frumoase de care beneficiază, o să scadă ca nivel de vibrație. Dacă ei văd doar partea goală a paharului, vor rata porțile astrale care sunt deschise în această perioadă. Ei trebuie să se concentreze pe ceea ce este bun/ frumos în viața lor, să nu se lase afectați de acele câteva situații/ lucruri/ experiențe de vibrație joasă. (Alina Bădic, Sorin Ghinea)

Previous
Previous

Nativii CAPRICORN în fața unor porți astrale

Next
Next

Nativii PEȘTI în fața unor porți astrale