2026, un an al trezirii spirituale
În opinia mea, anul 2026 va fi unul absolut extraordinar în ceea ce privește schimbările și când oamenii se vor uita în urmă, peste decenii, vor spune „Atunci a început totul, în 2026!”. Astrele susțin acest lucru, energiile de vibrație înaltă care curg pe Pământ susțin acest lucru.
Conjuncția Saturn – Neptun în Berbec din 20 februarie a fost un eveniment astral important, care vorbește despre destrămarea vechii ordini.
Saturn și Neptun vin împreună o dată la circa 36 de ani. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost în 1989.
Saturn și Neptun sunt conectate într-un fel cu istoria Rusiei, cu redefinirea Rusiei.
A fost o conjuncție Saturn – Neptun în 1917, când a avut loc Revoluția rusă, apoi în perioada 1952-1953, când a murit Stalin și s-a pus capăt epocii terorii staliniste intense (deși sistemul sovietic a rămas autoritar), apoi în 1989, cu căderea Zidului Berlinului, Revoluția din România și începutul sfârșitului Uniunii Sovietice.
Acum, în februarie 2026, va avea loc cu siguranță din nou o redefinire a Rusiei; poate fi vorba despre o redefinire a teritoriului sau una ce ține de leadership politic.
De această dată conjuncția Saturn - Neptun este la 0 grade în Berbec, ceea ce înseamnă potențial pur, un început cu totul nou, nașterea unei Noi Ordini, a unei Noi Civilizații. A fost un moment foarte important la nivel global/ colectiv, dar va fi important și la nivel personal. Vedeți în ce domeniu/ zonă a vieții voastre vă simțiți chemați către ceva complet nou, către a începe de la zero, pe alte baze.
Conjuncția Saturn - Neptun va accelera colapsul Vechii Lumi și de asemenea, va declanșa un val de dezvăluiri – de-a lungul întregului an se vor fi da publicității în mod dramatic multe adevăruri întunecate, multe acte de corupție, multe moduri în care oamenii au fost manipulați.
În 2026 vom avea o puternică energie uraniană (vorbim despre planeta Uranus), iar aceasta va aduce o activitate seismică intensă și fenomene meteorologice extreme.
Vom avea câteva momente de vârf ale energiei uraniene de-a lungul anului și ar putea marca niște dezvăluiri zguduitoare, o activitate seismică putentică, cutremure la modul propriu, dar și cutremure politice, economice, financiare, etc.
De-a lungul întregului an vor fi dezvăluiri uluitoare, zguduitoare.
Luna aprilie va fi masivă în ceea ce privește noi începuturi, pentru o mulțime de oameni. Nu am văzut în viața mea, ca astrolog, o asemenea acumulare de planete în Berbec, cum va fi în aprilie. Asta este ceva fără precedent în termeni de noi începuturi, inițieri.
Cred că atunci vom asista și la un val energetic uriaș, de o vibrație extrem de înaltă, care va scălda Pământul.
În luna iunie va fi, de asemenea, o energie uraniană foarte puternică și cred că va urma un val puternic de treziri în masă în luna iulie.
Dr. David Clemens vorbește despre faptul că vor exista șase sau șapte valuri de energie de vibrație extrem de înaltă care vor curge pe Pământ în 2026, ce vor impulsiona trezirea spirituală a umanității.
În 2026 vor fi făcute descoperiri uriașe în ceea ce privește natura realității, modul în care ne creăm realitatea, natura lui Dumnezeu și evoluția ca nivel de conștiință.
De asemenea, va fi salt major în ceea ce privește comunicarea (la finele anului telepatia va fi ceva mai „obișnuit” decât este la acest moment), noi forme de transport, eventual unele de tip magnetic, la înălțime, care sunt mult mai silețioase și mai puțin poluante.
Cred că până la finalul anului 2026 lumea noastră și societatea va arăta diferit de modul în care arăta la sfârșitul anului 2025.
Dacă discutăm despre „separarea lumilor” - un subiect care apare des în ultima vreme -, cred că este evident că există în prezent un număr mare de oameni care urmăresc în mod regulat jurnalele de știri, informațiile despre diverse războaie, despre haosul din diverse zone ale lumii, despre diverse manifestări ale violenței la nivel de comunitate sau în lume, oameni care trăiesc în frică și care sunt ancorați în acea realitate de vibrație joasă.
Și eu nu spun că nu se întâmplă lucruri oribile în lume, că nu există războaie, că nu există violență, corupție, nedreptate, etc. Dar dacă te concentrezi doar asupra acelor lucruri, dacă trăiești tot timpul în acea „realitate”, tu funcționezi în mod constant din spațiul fricii, pe modul de supraviețuire și emiți o energie similară, de vibrație joasă.
Când emiți acea energie, tu atragi în mod automat energii de o vibrație similară – asta înseamnă mai multe experiențe în care ești expus la situații/ informații legate de violență, corupție, boli, lăcomie, nedreptate, oprimare, control, manipulare, frică, etc.
Dacă însă te concentrezi asupra unor lucruri de vibrație înaltă, cum ar fi Iubirea, compasiunea, generozitatea, bunătatea, pacea sufletească, etc, radiezi o energie care va atrage către tine energii similare, persoane/ relații/ situații/ experiențe în care ai parte de Iubire, compasiune, generozitate, bunătate, pace sufletească.
Totul depinde de noi, este alegerea noastră dacă ne cufundăm în lumea 3D, în care este haos, control, manipulare, corupție, lăcomie, competiție, frică, furie, conflicte, etc sau dacă alegem să ne concentrăm atenția pe ceea ce este cu adevărat important/ valoros pentru noi, să ne păstrăm echilibrul emoțional/ energetic, să ne comportăm cu bunătate/ generozitate/ empatie, compasiune.
Monitorizați-vă singuri, observați periodic ce ascultați/ citiți/ discutați/ gândiți/ faceți, unde sunteți, cu cine sunteți – sunteți în realitatea de vibrație joasă sau în cea de vibrație înaltă?
Și faceți schimbările necesare, dacă descoperiți că ați coborât vibrațional.
În istorie, de câte ori Pluto s-a aflat în Vărsător, a avut loc o „mutare” a puterii din vârf, către popor, a avut loc o descompunerere a vechilor centre de control și o testare a ceea ce se întâmplă atunci când puterea devine colectivă; energia rebeliunii a fost foarte puternică.
Acea schimbare de putere n-a venit ușor, pentru că s-a întâmplat mereu în contexte în care corupția, controlul, nedreptatea, oprimarea au atins cote maxime; puterea nu a fost oferită poporului de bună voie de către cei care erau la conducere/ aveau controlul, dar schimbarea s-a întâmplat de fiecare dată în acest sens.
În 2026 Pluto se află în Berbec, iar energia rebeliunii va fi din nou puternică. Și rebeliunea nu înseamnă neapărat să ieși în stradă cu o pancartă și să strigi împotriva cuiva; poate însemna o revoluție la nivel de alegeri personale, o revoluție a Conștiinței.
Poate să însemne că ieși „în afara sistemului”, că începi să trăiești în baza altor valori/ principii/ standarde/ reguli.
Înseamnă, de exemplu, că faci alt gen de alegeri decât alegerile pe care le făceai în trecut, că ai alte adevăruri.
Înseamnă, de exemplu, că devii liber profesionist și stabilești tu, pentru tine, în baza căror reguli lucrezi.
Înseamnă, de exemplu, să nu-ți mai faci cumpărăturile de la supermarket, ci găsești niște furnizori de alimente bio, care nu sunt pline de chimicale.
Înseamnă să te decuplezi de la „sistemul centralizat” care ți-a condus viața până acum și pe care, indirect, îl susțineai/ alimentai prin energia/ participarea ta.
Înseamnă că, spre deosebire de alții, care sunt permanent stresați, agitați, epuizați, iritați, tu îți păstrezi echilibrul energetic și te comporți cu bunătate și compasiune cu cei cu care interacționezi, că în loc să vezi totul în termeni de competiție, privești totul în termeni de colaborare.
Această revoluție a Conștiinței este discretă, nu e zgomotoasă, nu e dramatică, nu e agitată și n-o să vezi că se vorbește despre ea la jurnalele de știri.
Nu mai este vorba despre revoluții de tipul celor din trecut, violente.
Noua Lume se naște în alt mod, dintr-un alt tip de energie – una cu un nivel înalt de vibrație. Oamenii care rezonează se adună pentru a crea ceva nou, pentru a colabora, pentru a construi durabil împreună. Acești oameni au conexiuni la nivel de inimă și vor să construiască pe o fundație solidă, pe adevăr, se ajută unii pe alții, împărtășesc unii cu alții.
Astfel de comunități se construiesc încetul cu încetul, fără să se facă publicitate, în tăcere. Și asta deja se întâmplă peste tot în lume. (Pam Gregory)