Noi toți putem avea acces la GPS-ul divin, pe care să-l folosim în relațiile noastre

O să vă spun ce am învățat eu din studiul Kabbalah, privind cea mai benefică abordare a relațiilor: dacă în relația de cuplu, prioritatea ta este „Cum îmi pot iubi mai mult partenerul/ partenera? Cum îi pot oferi mai mult? Cum îl/o pot ajuta să devină cea mai Bună Versiune a sa?”, Dumnezeu îți va da ghidare, informații, mesaje, înțelepciune și resursele necesare pentru a-ți susține partenerul/ partenera în a evolua. Vei simți când este de dorit să taci și să-l lași pe partenerul tău să proceseze anumite experiențe, când este momentul să vorbești, ce să spui. Vei primi permanent ghidare cu privire la ce ai de făcut în relație, pentru ca lucrurile să meargă bine între voi.

Și asta este valabil fie că ești bărbat, fie că femeie.

Dacă decizi să mergi dintr-o localitate în alta, poți să mergi cu un șofer care spune că el cunoaște drumul sau poți să folosești un GPS.

Șoferul respectiv, oricât de bun ar fi el, nu poate ști toate detaliile specifice zilei în care pleci tu. Nu poate ști că în urmă cu o jumătate de oră într-un anumit loc s-a întâmplat un accident și e blocată circulația, nu poate ști că s-a surpat în acea dimineață o porțiune de drum, etc. E mult mai sigur să folosești un GPS care are toate informațiile actualizate în timp real.

În mod similar, există un GPS divin care transmite informații/ mesaje legate de traseul care este cel mai potrivit pentru tine în acest moment.

Noi toți putem avea acces la acest GPS divin, pe care să-l folosim în relațiile noastre. (David Ghiyam)

Previous
Previous

Cum poate lucra un bărbat cu sine, pentru a evolua și a accesa prosperitatea?

Next
Next

Dacă o femeie are nevoie de ajutorul unui bărbat, acel bărbat se simte mai puternic