Poți să dai drumul unei relații care a murit?

Mulți oameni au o problemă în a accepta atunci când Dumnezeu le spune că un anotimp al vieții lor s-a încheiat sau că o anumită relație a murit și că e timpul să meargă mai departe.

Mulți oameni se încăpățânează să prelungească în mod artificial un anotimp care s-a încheiat, să țină „pe aparate” o relație care a murit; refuză să dea drumul unui lucru care a murit, speră la o reînviere miraculoasă. Unii dintre ei chiar se roagă la Dumnezeu să readucă la viață ceva ce El le-a spus că a murit. Și chiar dacă nu recunosc asta, adânc în interiorul lor, ei știu că acele lucruri sunt moarte, că nu se mai poate face nimic pentru a le aduce la viață.

Atunci când tu refuzi să accepți că ceva a murit, practic, te agăți de un cadavru.

Atunci când tu te rogi la Dumnezeu ca relația ta de cuplu să redevină ce a fost, deși știi clar că aceasta e deja moartă, tu te rogi ca Dumnezeu să învie un mort. Tu îi ceri lui Dumnezeu să binecuvânteze ceva ce El știe că e mort și îngropat. Înțelegi asta?

Atunci când tu reiei relația cu un om care ți-a arătat clar că este toxic și de care te-ai despărțit pentru că erai în pragul colapsului fizic și psihic, tu te însoțești cu un cadavru.

Dacă vrei să mergi înainte, pe Calea ta, nu poți reveni întruna la cimitirul în care ai îngropat „cadavrele” unor credințe depășite/ comportamente disfuncționale/ tipare limitative/ adicții/ relații nepotrivite/ situații toxice din trecutul tău.

Nu poți lua cu tine în Nou niște cadavre, fiindcă acestea țin de trecut și cu cât trece mai mult timp, cu atât ele se descompun mai mult și miros mai urât.

Nu poți ține în viața ta niște cadavre care au putrezit, fiindcă acestea îți vor infesta viața și vor face ca această să devină irespirabilă.

N-o să-ți fie bine în preajma unui cadavru, indiferent cât te străduiești să-l resuscitezi.

Noi toți știm că alimentele au o dată de expirare și că nu este de dorit să le consumăm după acea dată, fiindcă ne fac rău.

De exemplu, dacă am constatat că laptele e expirat, nu mai bem din el; îl aruncăm.

Da, a fost o perioadă în care laptele acela a fost bun, hrănitor; dar acea perioadă a expirat și tot ce mai putem face este să-l aruncăm, dacă vrem să nu ne fie rău.

Da, o relație a fost bună pentru o perioadă; dar acea perioadă a expirat. Poți să înțelegi că simplul fapt că v-a fost bine în trecut nu înseamnă să te agăți de acea relație acum, când ea a expirat? Poți să înțelegi că odată ce a trecut termenul de expirare, acea relație nu-ți mai face bine, ba chiar poate să-ți facă foarte mult rău?

Există o specie de vulturi care se numește vulturul cu coadă albă. Aceasta este o specie pe cale de dispariție. Acei vulturi mănâncă animale moarte. Problema este că ceea ce în trecut era bun pentru ei, acum este toxic.

De ani de zile, fermierii din zonele respective le dau animalelor bolnave un medicament care se numește diclofenac, pentru a le vindeca. Dacă animalele mor, acel medicament rămâne în corpul lor și otrăvește vulturii care mănâncă din carcasele respective.

Vulturii fac exact ceea ce au făcut în trecut, ca să se hrănească – și atunci totul era în regulă. Numai că lucrurile s-au schimbat, iar ceea ce le făcea bine în trecut acum îi otrăvește.

Ai cumva apetitul unui vultur? Te hrănești cu lucruri „moarte” și toxice?

Tu, ca femeie, știi foarte clar că acel bărbat este indisponibil emoțional, dar continui să stai în relație cu el și te rogi ca Dumnezeu să-l schimbe, ca să puteți avea o relație sănătoasă.

Tu, ca bărbat, știi foarte clar cu ce gen de femeie te-ai încurcat, știi foarte clar care este trecutul ei, dar speri că veți avea o relație sănătoasă…

Tu, ca femeie, știi foarte bine ce gen de bărbat este cel pe care-l vizezi, știi exact ce-l interesează și i te oferi pe tavă, dar speri că după ce ați făcut sex el își va dori să relație de durată cu tine și că va fi o relație sănătoasă. De ce te miri că a trecut la altă femeie, care a făcut același lucru pe care l-ai făcut tu, pentru a-l cuceri?

Este necesar să vă folosiți discernământul și să nu mai cereți de la un om ce nu vă poate da.

Este necesar să faceți diferența între un dop, un pahar mic, un pahar mare, o cană și un bidon.

În tinerețe ai scuza că nu știi să faci diferența între acestea și ai pretenția ca un om să-ți ofere cât este nevoie ca să umple un bidon, când tot ce poate oferi el intră într-un pahar mic. Dar vine o vreme când înțelegi că este spre binele tău să îți folosești discernământul și să descoperi cât pot oferi oamenii cu care interacționezi, ca să știi dacă într-o potențială relație schimbul va fi echilibrat sau nu.

Poate că tu poți oferi acelui om cât încape într-un bidon, dar dacă tot ce poate oferi el se limitează la ceea ce încape într-un dop sau într-un pahar mic, știi că nu este cea mai bună idee să intri într-o relație cu el.

Tu știi că poți oferi mult într-o relație, că poți fi un partener/ prieten/ colaborator bun, corect, loial, integru; excelent. Întrebarea este: acel om e capabil să-ți ofere aceleași lucruri în relația voastră?

Uneori, nu este vorba de „trădare”; este vorba despre faptul că omul respectiv pur și simplu nu e capabil să-ți ofere ceea ce ai tu nevoie în relație. Tu ceri de la el mai mult decât poate da.

Și ar fi spre binele tău să accepți acest lucru și să mergi mai departe, în loc să te agăți de dopul tău și să te rogi la Dumnezeu să-l transforme într-un bidon.

Mulți oameni au o problemă în a accepta atunci când Dumnezeu le spune că un anotimp al vieții lor s-a încheiat sau că o anumită relație a murit și că e timpul să meargă mai departe.

Mulți oameni se încăpățânează să prelungească în mod artificial un anotimp care s-a încheiat, să țină „pe aparate” o relație care a murit; refuză să dea drumul unui lucru care a murit, speră la o reînviere miraculoasă. Unii dintre ei chiar se roagă la Dumnezeu să readucă la viață ceva ce El le-a spus că a murit. Și chiar dacă nu recunosc asta, adânc în interiorul lor, ei știu că acele lucruri sunt moarte, că nu se mai poate face nimic pentru a le aduce la viață.

Atunci când tu refuzi să accepți că ceva a murit, practic, te agăți de un cadavru.

Atunci când tu te rogi la Dumnezeu ca relația ta de cuplu să redevină ce a fost, deși știi clar că aceasta e deja moartă, tu te rogi ca Dumnezeu să învie un mort. Tu îi ceri lui Dumnezeu să binecuvânteze ceva ce El știe că e mort și îngropat. Înțelegi asta?

Atunci când tu reiei relația cu un om care ți-a arătat clar că este toxic și de care te-ai despărțit pentru că erai în pragul colapsului fizic și psihic, tu te însoțești cu un cadavru.

Dacă vrei să mergi înainte, pe Calea ta, nu poți reveni întruna la cimitirul în care ai îngropat „cadavrele” unor credințe depășite/ comportamente disfuncționale/ tipare limitative/ adicții/ relații nepotrivite/ situații toxice din trecutul tău.

Nu poți lua cu tine în Nou niște cadavre, fiindcă acestea țin de trecut și cu cât trece mai mult timp, cu atât ele se descompun mai mult și miros mai urât.

Nu poți ține în viața ta niște cadavre care au putrezit, fiindcă acestea îți vor infesta viața și vor face ca această să devină irespirabilă.

N-o să-ți fie bine în preajma unui cadavru, indiferent cât te străduiești să-l resuscitezi. (Jerry Flowers)