Dacă am aflat că undeva în lumea cineva suferă, înseamnă că sunt chemat să ajut într-un fel
În lume se întâmplă tot felul de drame, tragedii, calamități, dar unii oameni își spun că dacă nu li se întâmplă lor sau în comunitatea lor, nu e problema lor.
Astfel de oameni nu sunt conștienți că noi toți suntem UNA și că nu întâmplător au aflat despre acea calamitate/ tragedie, chiar dacă s-a întâmplat la mii de kilometri distanță.
Dacă afli despre un lucru dureros care s-a întâmplat fie unor oameni pe care îi cunoști, fie în comunitatea ta, fie undeva în celălalt colț al lumii, înseamnă că ești chemat să faci ceva. Asta poate însemna fie să mergi să ajuți la modul fizic, fie să donezi o sumă de bani, materiale, haine, etc, fie să te rogi pentru acei oameni care au fost afectați, fie să faci un alt lucru care îți este la îndemână și care ar ajuta în situația dată.
Asta este regula: „Dacă am aflat că undeva în lumea asta cineva suferă, înseamnă că sunt chemat să ajut într-un fel”. Tu decizi în ce mod poți ajuta, dar fă ceva, oricât de mic.
Asta înseamnă să fii o Lumină în viața de zi cu zi, nu doar să repeți niște afirmații care sună spiritual.
„Eu sunt Lumină!”
Serios? Vreau să văd că ești o Lumină prin felul în care trăiești, nu doar că dai din gură.
Dacă puteți genera mai multă Grație în locul în care sunteți, fie și printr-un mic gest de bunătate, faceți acest lucru! Iar dacă începeți să faceți asta de câte ori aveți ocazia, o să devină o a doua natură pentru voi, o să trăiți ca o Lumină, nu doar o să vorbiți despre Lumină.
Și să nu vă aud că spuneți „Bine, o să-l ajut pe X, dar n-o să-l ajut pe Y, că nu-l suport!”. Dacă un om suferă și aflați despre asta, ajutați în orice mod puteți la momentul respectiv.
Să nu vă închipuiți că suferința nu va ajunge la un moment dat și la ușa voastră; va ajunge. Și atunci veți vedea cât de mult contează orice ajutor, cât de mic ar fi, indiferent de la cine ar veni.
Fiți smeriți, nu țineți nasul pe sus, pentru că deși acum vă e bine și vi se pare că nimic nu vă poate atinge, la un moment dat suferința va veni și la voi. Orice dramă/ tragedie prin care trece altcineva poate deveni la un moment dat propria voastră experiență de viață.
Depinde de noi dacă atunci când un om cunoscut sau necunoscut trece printr-o perioadă dificilă, devenim niște îngeri în viața lui - chiar dacă el nu știe -, fie și prin faptul că ne-am rugat pentru el. (Caroline Myss)