Dacă ești omul care aduce pacea, vei primi binecuvântări divine
Dacă ești omul care reușește să împace două persoane ce erau în dușmănie, dacă ești omul care aduce pace în relația lor, vei primi binecuvântări divine pentru acest lucru. Practic, prin faptul că prin acțiunile tale s-a ajuns la restabilirea păcii între ei, tu ai activat ceva în sufletele lor. Este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate face un om.
Pe de altă parte, dacă ești persoana care aduce împreună doi oameni ce vor intra într-o relație de cuplu și se vor căsători, iarăși vei avea parte de binecuvântări divine, pentru că ai adus două suflete împreună.
Este greu să aduci două suflete împreună în acest fel și de aceea este foarte apreciat la nivel divin acest lucru. Asta creează un depozit uriaș de miracole și prosperitate în „contul” tău energetic. (David Ghiyam)