Dumnezeu nu face cele mai mari miracole la finalul unei tranziții, ci în timpul ei

Dumnezeu nu face cele mai mari miracole la finalul unei tranziții, ci în timpul unei tranziții.

O tranziție înseamnă ca tu să lași niște lucruri – credințe limitative/ tipare toxice/ obiceiuri nesănătoase/ adicții/ relații disfuncționale, etc - să moară, pentru ca altele să se nască.

Dacă tu târăști azi după tine „cadavrele” zilei de ieri înseamnă că nu permiți să aibă loc tranziția. Dacă nu lași să „moară” vechea ta Versiune – care funcționa la un nivel redus de conștiință -, nu se poate naște noua ta Versiune, care are un nivel puțin mai înalt de conștiință.

Vine însă o vreme când tranziția chiar trebuie să aibă loc și dacă nu ești dispus să lași să moară acele lucruri/ situații/ relații care nu-ți mai sunt benefice, lucrurile respective vor sfârși prin a te „omorî”/ distruge pe tine.

Tranziția are rolul de a te muta din zona de confort în Nou.

Tranziția are rolul de a te muta din postura în care îți plângi de milă și arăți cu degetul către alții, în poziția în care îți asumi deplina responsabilitate pentru alegerile tale.

Tranziția are rolul de a te muta de la nivelul la care nesocotești ghidarea divină, la nivelul la care capitulezi în fața Voii divine.

Dar dacă tu nu ești capabil să înțelegi când Dumnezeu îți spune că ceva a murit, nu poți face acea tranziție.

Dacă nu ești capabil să înțelegi când Dumnezeu îți spune că o relație a murit, tu rămâi în acea relație și te rogi ca Dumnezeu să binecuvânteze un cadavru, să facă ceva ca mortul să învie; tu dormi în pat cu un „cadavru”.

Știți cum e atunci când pleci de undeva, dar mergi cât se poate de încet, în speranța că va veni cineva după tine, ca să te roage să te întorci? Asta nu e tranziție.

Tranziția este atunci când știi clar că ceva a murit, ai „îngropat” cadavrul, i-ai pus cruce și ai terminat cu acel subiect. Dacă tu lași loc de întoarcere, aceea nu este tranziție. (Jerry Flowers)