Este important să folosim Inteligența Artificială cu discernământ
Era Vărsătorului vorbește despre dezvoltarea tehnologiei, dar și despre evoluția ca nivel de conștiință.
Din punct de vedere al tehnologiei, este uimitor ce se întâmplă pe zona Inteligenței Artificiale (AI) și impactul pe care aceasta îl are asupra culturii și vieții noastre, în general.
AI poate fi comparată, ca impact, cu descoperirea electricității. AI ocupă un loc tot mai important în toate activitățile și în viața noastră de zi cu zi, este folosită în toate domeniile într-o mai mică sau mai mare măsură și dezvoltarea acesteia va schimba radical lucrurile.
Există însă riscul să devenim dependenți de acest gen de tehnologie.
Chiar și cei care nu lucrează zi de zi cu AI și care nu sunt fani ai AI tot ajung să o folosească la un moment dat și încetul cu încetul, fără să vrei, devii dependent de ea. Chiar dacă o folosești pentru o perioadă doar pentru a găsi niște informații despre un subiect sau altul, încetul cu încetul, ajungi să apelezi la AI pentru orice și până să-ți dai seama, devii depedent de ea.
AI ne scoate din momentul prezent, din lumea reală, ne atrage și ne ține tot mai mult prinși în realitatea virtuală. De aceea este extrem de important să ne asigurăm că nu ajungem captivi în lumea virtuală, că ne trăim viața cu adevărat, că știm ce este cu adevărat valoros în viață.
Este important să folosim AI cu discernământ. (Lily Ashwell)