Este timpul să ne întrupăm spiritualitatea

Eu văd în ultima perioadă atât de mulți oameni care încep să deschidă ochii, care se trezesc spiritual… mai mulți ca niciodată, peste tot în jurul meu. Și unii dintre ei chiar sunt oameni care nu mă așteptam să se trezească, fiindcă erau puternic prinși în programarea la care am fost supuși cu toții. Au fost niște surprize foarte frumoase pentru mine.

În opinia mea, fiecare om a venit cu o Misiune pe Pământ, fiecare dintre noi avem de făcut niște lucruri și cred că este foarte trist să nu știi de ce ai venit în această viață și să trăiești în afara Misiunii tale.

Cu cât suntem mai mulți cei care ne urmăm Chemarea și ne împlinim Menirea, cu atât îi vom ajuta mai mult pe ceilalți să-și amintească faptul că au venit cu un scop pe Pământ, în aceste vremuri.

Noul tip de lider nu este cel din Vechea Lume; noul lider este cel care trăiește în adevăr, care funcționează de la un nivel înalt de Conștiință, care este urmat de ceilalți în mod firesc - pentru că ei îl văd ca pe un model de urmat - și care își folosește puterea cu înțelepciune și cu Iubire față de semenii lui.

Tu devii un lider, un model pentru ceilalți, prin simplul fapt că ai curajul să îți rostești și să îți trăiești adevărul într-o lume în care cei mai mulți oameni nu au curajul să facă asta, în care cei mai mulți oameni vor doar să se integreze.

A-ți onora propriul adevăr și a trăi în aliniere cu adevărul tău nu înseamnă să consideri că ești deținătorul Adevărului Absolut.

Tu funcționezi la un nivel înalt de Conștiință atunci când îți rostești și-ți trăiești adevărul, însă le respecți dreptul celorlalți de a avea propriul adevăr și de a trăi în acord cu acesta.

Un exemplu simplu: eu nu beau cafea, pentru că simt că nu este benefic pentru mine să fac asta; nu este vorba despre faptul că aș considera că „nu e spiritual” să bei cafea.

Sunt o mulțime de lideri spirituali care beau cafea și acest fapt nu mă deranjează, nu se pune problema să-i respect mai puțin pe acei oameni doar pentru că ei consumă cafea. E dreptul lor să o facă, dacă asta vor.

Fiecare dintre noi ne parcurgem propria Călătorie spirituală, fiecare dintre noi avem propriile încercări, propriile practici care ni se potrivesc, ne facem propriile alegeri. Nu este cazul să-i judecăm pe alții pentru că fac niște lucruri pe care noi nu le facem.

Cu ani în urmă, când am auzit pentru prima oară cuvinte expresii precum „a-ți întrupa spiritualitatea” sau „a trăi în aliniere cu Dumnezeu” nu înțelegeam prea bine ce înseamnă acestea, la modul concret.

Vă dau un exemplu: în ultimele săptămâni am călătorit mult și la finalul acestor deplasări de-abia așteptam să mă întorc acasă. Eram foarte obosită după acel program încărcat, cu numeroase evenimente și zboruri dintr-o zonă în alta și tot ce-mi doream este să ajung acasă. Eram în mașină, în drum către casă și când mai avea vreo 10 minute până să ajung, în sfârșit, la destinație, traficul pe șosea a fost oprit, ca urmare a unui accident rutier.

O parte din mine simțea că o ia razna, că era pe punctul de a izbucni, dar cealaltă parte din mine a sesizat aceast impuls și a acționat la modul conștient: am respirat profund, m-am echilibrat energetic/ emoțional și am stat liniștită circa două ore, până când traficul a fost reluat și am putut merge acasă.

„A-ți întrupa spiritualitatea” înseamnă să treci de etapa în care doar vorbești despre spiritualitate, în care spiritualitatea ta este doar la nivel de teorie, înseamnă să te observi pe tine însuți permanent, să sesizezi când ești pe punctul de a reacționa la modul dezechilibrat/ agitat și să faci ceea ce este este necesar pentru a te opri și a răspunde echilibrat la ceea ce se întâmplă. Înseamnă să-ți trăiești spiritualitatea în viața de zi cu zi. (Sara Landon)

Previous
Previous

Alegeți să vă rostiți și să vă trăiți adevărul!

Next
Next

Fiecare om va fi pus în fața alegerii de a-și urma Chemarea