Eu nu am dubii că Dumnezeu și îngerii vor răspunde rugăciunilor mele
Nu știu dacă ați auzit de Carlo Acutis, care a fost beatificat în 2020 și apoi a canonizat în 2025 de Papa Leon al XIV-lea, devenind primul sfânt catolic din generația Millennials.
El a fost un adolescent italian care a creat, printre altele, un site prin care documenta miracolele euharistice din întreaga lume. A murit de leucemie în 2006, la 15 ani.
Eu nu sunt o pasionată a internetului, îl folosesc doar atât cât este strict necesar pentru activitatea mea. Și am constatat la un moment dat că îmi apar întruna pe internet materiale despre Carlo Acutis, care era numit „sfântul internetului” sau „Influencerul lui Dumnezeu”. La acel moment nu știam cine este Carlo Acutis și chiar am fost deranjată că se folosesc expresii precum „sfântul internetului” sau „Influencerul lui Dumnezeu”, mi se părea un fel de blasfemie.
La vremea la care a început să apară pe feed-ul meu încă nu fusese canonizat. Când a avut loc ceremonia canonizare, am urmărit-o la televizor, fiindcă mi s-a părut interesant: era pentru prima oară când era canonizat un sfânt și părinții acestuia erau de față.
Mama lui Carlos spunea că la vârsta de 4 ani, îl găsea în cameră vorbind de unul singur și când îl întreba cu cine vorbește, el spunea „Cu Maria și cu Isus.”
Când a mai crescut, Carlos și le-a spus părinților că Fecioara Maria i-a cerut să facă un site unde să documenta miracolele euharistice din lume. Feciaora Maria i-a spus că a fost dăruit de la Dumnezeu cu acest tip de geniu în zona internetului ca să poată crea acest site.
Carlos a început să adune informații despre miracolele euharistice din lume și a realizat acel site. Și se pare că a reușit să atrapă atenția publicului internațional cu privire la aceste miracole.
La 15 ani, Carlos i-a spus mamei sale: „Maria mi-a spus că o să plec de aici curând și că apoi voi lucra împreună cu ea de Dincolo, pentru a vindeca oamenii.
Acesta este contextul în care am fost sunată de un prieten care mi-a spus că fiica lui are cancer generalizat și are nevoie de ajutor. O cunoșteam pe fiica lui de când ea avea 2 ani, iar la momentul respectiv avea 41 de ani.
Aveam o întreagă pleiadă de îngeri, arhangheli și sfinți pe care i-aș fi putut invoca pentru a le cere ajutorul, dar nu știu de ce, primul care mi-a venit în minte a fost Sfântul Carlos Acutis.
Am întrebat-o pe acea femeie: „Te rogi?”
„Nu, nu cred în chestii de-astea religioase.”
„Bine, atunci o să mă rog eu pentru tine, iar tu te vei spijini pe mine.”
M-am rugat Sfîntului Carlos Acutis și Sfintei Fecioare Maria.
Trei zile mai târziu, cancerul dispăruse din tot corpul.
Nepotul meu a suferit de alcoolism. Era rău tare, în ultimul hal, iar asta ne-a afectat întreaga familie ani la rând. Eram îngrozită de faptul că va muri, fiindcă nu ar fi fost primul caz de acest gen în familia noastră.
Am vorbit cu el despre Alcoolicii Anonimi, dar mi-a spus că nu este interesat, pentru că acolo se vorbește de Dumnezeu și el nu crede în așa ceva, nu crede în chestii religioase.
În disperare de cauză, l-am invocat pe Sfântul Carlos Acutis. I-am cerut: „Te rog, ajută-l! Este atât de tânăr și se distruge, e un copil, ca și tine!”.
Trei zile mai târziu, nepotul meu mi-a spus: „Știi ceva, o să merg la Alcoolicii Anonimi!”
M-am dus cu el la o întâlnire deschisă a AA, adică una la care puteau participa și cei care nu sunt alcoolici. Am mers eu, fratele meu și nepotul meu. În final nepotul meu mi-a zis: „Mi-au cerut să vin aici 30 zile consecutive, fără să lipsesc în această lună. Nu o să fac asta. Dar o să merg mâine”.
La două luni de la această întâmplare, nepotul meu a fost internat la spital, într-o stare gravă, care avea legătură cu consumul de alcool. Eu eram plecată, susțineam niște cursuri în acea perioadă și fratele meu m-a sunat și mi-a spus: „Este în spital, este stabil și mi-a spus că vrea să discute cu tine imediat ce ajungi acasă. Este complet schimbat, s-a întâmplat ceva cu el, nu mai este același om. Această schimbare subită are legătură cu un înger. Mi-a spus că a văzut un înger și că acesta a vorbit cu el. Acum a început să se roage.”
Eu am fost educată la o școală catolică și apoi am făcut Teologia, pentru mine existența lui Dumnezeu și a îngerilor a fost întotdeauna ceva cert și am avut încă de mică tot felul de experiențe care mi-au întărit această credință. Și vă spun cu toată sinceritatea: mie nu mi-a trecut niciodată prin minte ideea că este posibil ca atunci când mă rog la Dumnezeu, este posibil să nu mi se răspundă. Pentru mine este cert că Dumnezeu, îngerii și sfinții vor răspunde rugăciunilor mele, eu comunic cu ei tot timpul. Nu știu cum va răspunde Dumnezeu, cum va interveni – asta e alegerea Lui -, dar pentru mine este cert că va răspunde.
Mie nu mi s-a întâmplat niciodată să nu primesc un răspuns la o rugăciune.
Când mă rog să fiu susținută, în contexte dificile, nu am niciun dubiu că voi primi acea susținere, chiar dacă nu vine în forma în care mi-o imaginam eu.
De asemenea, nu am avut niciodată vreun dubiu că este suficient să cer ajutor, indiferent în ce formă o fac, indiferent unde sunt când o fac. Pot să mă rog în timp ce merg pe stradă sau în timp ce stau la masa cu cineva la o cafenea. Nu am un ritual anume, nu e nevoie să aprind lumânări sau să ard tămâie sau să mă uit la o icoană. Dumnezeu nu are nevoie de niciun ritual; oamenii au nevoie de ritualuri, crezând că așa îl impresionează/ îmbunează pe Dumnezeu.
Dacă ești în căutarea vindecării, tot ce ai de făcut este să-I ceri ajutorul lui Dumnezeu și să fii dispus să faci tot ce-ți cere el, indiferent că îți place sau nu cee ace-ți cere. Nu te contrazici cu Dumnezeu și nu negociezi cu el, dacă vrei să te ajute să te vindeci. (Caroline Myss)