Harta noastră natală este „inscripționată” energetic în inima noastră

Inima noastră este spațiul de unde izvărăște iubirea și în același timp, este organul din corpul nostru care are cel mai puternic câmp electromagnetic.

Am auzit din două surse diferite informații obținute prin channeling care spun că harta noastră astrologică natală, care e unică, este „inscripționată” energetic în inima noastră, dar este reprezentată și la nivel fizic, printr-un gen de „geometrie” unică în interiorul inimii noastre și că folosim această structură unică pentru a interacționa cu Universul.

Ca să facem o comparație, dacă avem o melodie minunată, putem să o cântăm integral și să-i savurăm întreaga frumusețe sau putem să o „măcelărim” și să cântăm mici fragmente separate, care n-au nicio legătură unul cu altul și sunt departe de a exprima frumusețea melodiei respective.

Când ajungem la o stare de coerență a inimii, putem să ne trăim viața într-un mod în care ne cântăm integral „melodia” unică a sufletului nostru. (Pam Gregory)

Previous
Previous

Noi vom crea Noua Lume; Vechea Lume o să dispară, ea se prăbușește sub ochii noștri

Next
Next

Acum are loc o separare energetică la nivelul umanității