Lucrătorii în Lumină vor trece printr-o schimbare profundă în 2026

Sunt o mulțime de oameni în lume care nu înțeleg despre ce vorbesc eu, nu cred în ceea ce cred eu, nu văd ceea ce văd eu. Și nu e nimic în neregulă cu asta, cu am pretenția ca toată lumea să vadă lumea așa cum o văd eu și toată lumea să trăiască așa cum trăiesc eu.

Dar Schimbarea nu poate fi oprită, pentru că nivelul de conștiință al oamenilor este în continuă creștere.

Pe de altă parte, și reacțiile celor care nu vor ca umanitatea să evolueze ca nivel de conștiință devin din ce în ce mai dure, mai evidente și mai periculoase.

Nu este cazul să subestimăm reacțiile acestor persoane/ structuri/ sisteme, fiindcă ele vor face orice ca să-și păstreze puterea.

În lumea de azi sunt lucruri șocante/ oribile care se întâmplă și care nu sunt sancționate, pentru că cei care le fac au puterea.

Lucrurile merg din rău în mai rău, se vede cu ochiul liber. Dacă te uiți la jurnalele de știri de acum și le compari cu cele din urmă cu 20 de ani, se vede clar că nivelul narcisismului, toxicității, furiei, al nebuniei care se manifestă în lume este intolerabil.

Pentru cei care se uită zi de zi la televizor a fost o creștere graduală a toxicității promovate prin programele de știri, dar pentru cineva care nu s-a mai uitat de ani de zile la acestea, diferența este zguduitoare.

Și un număr tot mai mare de oameni ajung să-și spună: „Asta nu este în regulă. Așa ceva nu este de tolerat. De ce își permit aceste persoane să facă astfel de lucruri și nu li se întâmplă nimic? Ele nu folosesc puterea în interesul comunității, ci în interesul lor personal sau de grup!”.

Dacă ești unul dintre cei care au dificultăți în a vedea cum mase mari de oameni continuă să se lase manipulate/ controlate, cum sunt opresate, amintește-ți: tu nu ești aici ca să salvezi lumea/ planeta.

Noi suntem aici ca să servim Binele comun, ca să ne punem în slujba Iubirii. În acest fel putem contribui la Schimbarea globală.

Faptul că ne concentrăm pe a ne menținem echilibrul energetic/ un nivel înalt de vibrație în ciuda haosului exterior nu este un act de egoism, ci este un mod în care contribuim la Binele comun.

Nu vă lăsați „hărțuiți” pentru că sunteți Vindecători.

Nu vă asumați misiuni pe care le puteți duce la îndeplinire.

Voi nu îi puteți vindeca/ „salva” pe toți.

Nu este treaba voastră să-i „salvați” pe alții.

Treaba voastră este să susțineți/ ajutați anumiți oameni, în anumite momente. Și veți simți care sunt acele momente și care sunt acei oameni.

În perioada următoare se va accentua haosul exterior, încercările de manipulare și de control.

Cel mai bun lucru pe care îl putem face într-un astfel de context este să ne păstrăm echilibrul emoțional/ energetic și să avem un efect stabilizator în locurile în care ne aflăm, să fim ca un far pentru cei aflați în furtună.

A-ți păstra pacea interioară, a-ți păstra echilibrul emoțional/ energetic nu este ceva ușor de făcut. Nu e suficientă simpla decizie de genul „De acum înainte voi fi mai echilibrat, îmi voi proteja pacea interioară”.

Din experiență proprie vă spun că este necesar un anumit nivel al curajului pentru a accepta și observa la modul neutru tot ce-ți vine în minte, tot ce simți, tot ce iese la suprafață din interiorul tău. Pentru că este garantat că vechi „fantome” din trecutul tău o să iasă la iveală și să-ți ceară să le privești în față, înainte de a le elibera. O să fie teste/ ispite. O să treci printr-un proces de detoxifiere la nivel fizic, emoțional și psihologic. N-o să fie ușor.

Va fi un proces de reorganizare energetică.

Vestea bună este că spre deosebire de acum 15-20 de ani, când unii dintre noi am început acest proces de creștere spirituală, acum oamenii au la dispoziție atât de multe informații care îi pot ajuta, doar la un click distanță.

Unii dintre voi, cei care sunteți Lucrători în Lumină – indiferent dacă faceți asta în mod public sau într-un mod mai discret/ subtil, în comunități mai mici -, veți trece printr-o schimbare profundă în 2026.

Vă veți schimba semnificativ și uneori o să vă întrebați dacă este în regulă să faceți asta, în condițiile în care sunteți dedicați serviciului în slujba Binelui comun.

Răspunsul la întrebarea voastră este: „Da”.

Nu este nimic în neregulă cu faptul că faceți schimbări legate de ritmul activității voastre sau de modul în care serviți Binele comun – indiferent că este vorba despre o activitate profesională plătită sau de una diferită de cea profesională. Este firesc să creșteți/ evoluați; nu rămâneți blocați în niște roluri pe care le-ați jucat până acum doar pentru că fiind în acele roluri, ați ajutat foarte mulți oameni.

Să spunem că ești cel care a armonizat/ ținut unită familia ta, în care diverse persoane/ grupuri se atacă întruna între ele. Bun, ai avut acest rol timp de mulți ani, ai reușit să ții familia cât de cât unită, ai reușit să împaci diverși membri ai familei care se certau tot timpul pentru cele mai absurde motive.

Este posibil ca în 2026 să simți că a venit timpul să renunți la acest rol și de aceea să treci printr-un conflict interior, fiindcă te gândești „Nu pot face asta; dacă nu mai intervin eu, o să iasă mari scandaluri și familia o să se destrame din cauza asta!”.

Dacă îți trece prin cap un asemenea gând, te rog să-l eliberezi imediat!

Niciunul dintre voi nu ați venit pe Pământ ca să fiți sclavul unei persoane/ situații/ relații. Nu este responsabilitatea voastră să vă dedicați viața misiunii de a împiedica niște oameni să se certe/ despartă.

În 2026 voi, Lucrătorii în Lumină, veți face alt tip de alegeri, veți fi mai fermi, mai curajoși, mai hotărâți în a vă manifesta, în a vă rosti/ trăi adevărul.

Nu vă temeți să vă schimbați! Permiteți-vă să faceți acele schimbări pe care simțiți că a venit vremea să le faceți și veți fi suprinși de rezultate.

Nu vă agațați de modul în care au mers lucrurile în trecut; deschideți-vă către modul nou în care este benefic să meargă lucrurile acum și în viitor.

Este necesar ca voi să fiți lideri/ exemple privind schimbarea, pentru că acesta este rolul vostru – să le arătați celorlalți calea.

Veți constata că perioada ianuarie - aprilie va fi pentru voi una de reorganizare energetică interioară și veți deveni o nouă Versiune a voastră, la care poate că lucrați de un an sau doi, dar acum ea se va manifesta concret.

Și nu e nimic în neregulă dacă după această transformare cei din jur au impresia că nu vă mai recunosc, că sunteți alt om. Chiar sunteți un alt om și asta este dovada că este posibilă o schimbare majoră a fiecăruia dintre noi.

De asemenea, este în regulă dacă această schimbare implică să vă decuplați de la niște activități în slujba Binelui comun care presupuneau să lucrați cu oameni aflați în suferință și să vă cuplați la activități care presupun să aduceți Bucurie și Lumină în comunități în care se află oameni care au depășit suferința și au învățat din ea.

Important este să știți că până la finalul lunii aprilie mulți dintre voi veți simți o schimbare majoră de identitate.

Vă încurajez ca atunci când simțiți o chemare către schimbare și când simțiți că este momentul potrivit, să spuneți „Da”. (Lee Harris)

Previous
Previous

Ai certitudinea că ceea ce ți se spune e adevărat?

Next
Next

E momentul să ne trăim spiritualitatea