Nu vă mai condamnați pentru ce ați făcut în trecut!

Cea mai sigură modalitate de a găsi soluția pentru vindecarea ta sau de a-ți susține starea de sănătate este să-ți investești întreaga energie în prezent, să te concentrezi pe ceea ce se întâmplă acum în viața ta.

Dacă gândurile tale se duc spre ce s-ar putea întâmpla rău în viitor și începi să te îngrijorezi din cauza unor scenarii negre pe care ți le faci în minte, nivelul energiei pe care o investești în prezent scade.

Dacă gândurile tale se duc în trecut și începi să te frămânți sau să te judeci/ condamni pentru ceea ce ai făcut la un moment dat, pentru genul de om care erai atunci, nivelul energiei pe care o investești în prezent scade.

Îmi vine în minte o clientă care făcuse un avort cu mai mult timp în urmă. Femeia respectivă a rămas blocată ani de zile în acel episod din viața ei, nu putea să se elibereze de vinovăție și de rușine și se condamna pentru decizia pe care o luase în trecut. Nu era conștientă că de câte ori revenea la acea vinovăție și la rușine, se făcea singură să se simtă rău și atrăgea în prezentul ei lucruri/ situații cu aceeași energie, adică unele care o făceau să se simtă rău.

Ea credea că prin faptul că se condamna neîncetat pentru decizia de a face avort își onora copilul nenăscut.

După ce ne-am căsătorit, soția mea a avut patru pierderi de sarcină la rând, iar la ultima dintre acestea a fost vorba de gemeni. Noi am discutat foarte mult despre asta și am fost de acord că tot ce se întâmplă este cu Voia lui Dumnezeu, că tot ce se întâmplă are un rost, că avem de învățat ceva din acele experiențe și că dacă ne învățăm lecțiile și ne păstrăm credința din Divinitate, avem cele mai mari șanse să atragem miracole în viața noastră. Asta am făcut, iar după un timp am avut un copil, apoi al doilea copil și apoi gemeni. Sufletele acelor copii au venit înapoi la noi.

Și nu spun că e ușor să gestionezi echilibrat astfel de situații, fiindcă nu e ușor, dar soluția nu e niciodată să rămâi blocat în trecut, să te condamni ani și decenii pentru ce ai făcut sau să-i condamni pe alții pentru ce au făcut.

Deseori femeile se condamnă singure pentru faptul că au pierdut o sarcină. Atunci când faci asta, practic, tu blochezi venirea la întrupare, prin tine, a sufletului unui nou copil.

Sufletul copilului care vrea să vină la tine are un nivel înalt de vibrație. Dacă tu ești în mod constant într-o stare de vibrație joasă, pentru că te condamni pentru ceva, te simți vinovată, îți este frică, etc, sufletul acelui copil nu poate veni la tine.

Dacă însă tu te iubești pe tine însăți, te tratezi cu compasiune, te ierți pentru greșelile pe care le-ai făcut și trăiești într-o stare de echilibru, crești ca nivel de vibrație și te deschizi către o nouă sarcină, către un nou suflet de copil care vine la întrupare prin tine. (David Ghiyam)

Previous
Previous

Este benefic pentru copiii voștri să investiți în starea voastră de bine

Next
Next

Nu investiți în voi din vanitate, ci din iubire de sine