O scrisoare către acea Versiune a mea care nu a știut mai bine

A fost o vreme în viața mea când nu aveam nivelul de conștiință pe care-l am acum, când am trecut prin durere fără să o înțeleg, am făcut alegeri din spațiul unor traume de care încă nu mă ocupasem și am avut convingeri despre mine care de fapt nu erau ale mele.

Şi dacă e să fiu sincer... mult timp am judecat acea Versiune a mea.

M-am uitat înapoi cu regret. Cu vinovăție, cu acea voce subtilă care spunea „Ar fi trebuit să știi mai bine”.

Dar adevărul este că nu am știut mai bine.

Am făcut tot ce am putut, de la nivelul de conștientizare pe care l-am avut atunci, cu instrumentele pe care le-am avut atunci la dispoziție, cu durerea pe care încă nu învățasem cum să o procesez.

Acea Versiune a mea nu a fost „defectă”; a fost o Versiune aflată în plin proces de învățare.

Și când înțelegi cu adevărat cu asta, ceva se schimbă. Pentru că în loc de rușine, începi să simți compasiune pentru omul care ai fost.

În loc să fugi de trecutul tău, începi să-l înțelegi.

Și de aici începe adevărata evoluție.

Nu din a pretinde că ai gestionat mereu cu înțelepciune situațiile prin care ai trecut, ci din a admite că nu s-a întâmplat asta, că nu ești mândru de unele dintre lucrurile pe care le-ai făcut în trecut și că alegi să evoluezi.

Nu urăsc omul care am fost.

Îl respect.

El m-a adus aici.

Şi acum depinde de mine să folosesc tot ce am trăit în trecut și să transform în ceva mai bun, ceva mai puternic, ceva autentic.

Nu ne vindecăm respingându-ne trecutul.

Ne vindecăm asumându-ne responsabilitatea pentru omul care suntem, cu tot ce a făcut el.

Și dacă citești asta, poate e timpul să nu mai fii atât de dur cu acea Versiune mai veche a ta care nu a știut să facă mai bine și să începi să devii acea Versiune a ta care știe mai bine și face mai vine. (Zachary Fisher)