Cum pot servi Binele comun?
„Cum pot servi Binele comun?”
O poți face în nenumărate moduri, iar unele dintre ele nu te costă nimic. E suficient să vrei să faci asta.
În comunitatea spirituală vorbim deseori despre „Lucrători în Lumină” și pentru cei care au intrat de curând pe Cale aceștia par niște oameni mai speciali.
Nu, nu sunt așa; un om obișnuit poate fi Lucrător în Lumină. Și uneori chiar este, fără să știe.
Da, sunt și Lucrători în Lumină care au Misiuni ce implică abilități mai deosebite, dar acesta este un subiect separat. Oricare dintre noi putem fi un Lucrător în Lumină prin simplul fapt că suntem oameni buni și facem gesturi de bunătate/ generozitate.
Faptul că împărtășești – fie postând pe rețelele de socializare, care sunt la îndemâna tuturor, fie în orice altă formă – niște informații pe care le consideri importante/ prețioase/ de larg interes este o formă de a de a servi Binele comun, este o formă de generozitate.
Faptul că oferi unui om darul prezenței tale este o formă de bunătate, de generozitate. Desigur, asta dacă prezența ta este un dar, nu un coșmar…
Faptul că petreci timp de calitate cu un om este o formă de bunătate, de generozitate, dacă ești capabil să aduci plus valoare în viața sa, în timpul în care îl petreceți împreună.
Faptul că ești dispus să asculți un om, să creezi un spațiu în care el se simte în siguranță să se arate vulnerabil și să se descarce într-un moment greu pentru el, este o formă de bunătate, de generozitate. Nu oricine este capabil să creeze un astfel de spațiu de siguranță, dar dacă ești capabil, dacă știi cum să taci (da, „cum să taci”) și să asculți un om care are nevoie să „dea afară” niște energii/ emoții care-l sufocă, aceasta este o formă de generozitate.
Faptul că stai de vorbă cu un om pe care poate nici nu-l cunoști, îi asculți păsul și-i dai niște sfaturi/ sugestii/ soluții de care are nevoie, este o formă de bunătate, de generozitate.
Faptul că tratezi toți oamenii cu compasiune, cu Iubire, cu respect, indiferent ce hram poartă ei, este o formă de bunătate.
Una dintre formele de bunătate/ generozitate care rezonează foarte mult cu mine este să le spun celor din jur atunci când apreciez un anumit lucru la ei. Poate fi ceva ce poartă, ceva ce au creat/ realizat, un anumită schimbare pe care au făcut-o, poate fi un gest pe care l-au făcut și care mi-a atins inima, etc. Când observ ceva frumos/ de apreciat la un om, îi spun. Și îi spun cu detalii, ca să știe că nu e un compliment superficial, ci chiar am perceput ceva frumos/ valoros la el și chiar apreciez acel lucru.
O fac cu oameni cunoscuți, dar și cu necunoscuți.
Este o senzație minunată să știi că cineva te VEDE cu adevărat și apreciază cu adevărat niște lucruri de valoare pe care le-ai făcut.
Și e minunat și să poți oferi acest gen de recunoaștere a valorii, știind că este balsam pentru inima altuia.
Cu cât evoluezi mai mult, cu atât darul prezenței tale este mai prețios.
Și este alegerea fiecăruia dintre noi dacă oferim acest dar sau nu, dacă emitem Lumină sau nu, dacă devenim Lucrători în Lumină sau nu.
Sunt asistente medicale care sunt Lucrători în Lumină și nu știu.
Sunt medici care sunt Lucrători în Lumină și nu știu.
Sunt asistenți sociali care sunt Lucrători în Lumină și nu știu.
Sunt artiști care sunt Lucrători în Lumină și nu știu.
Sunt taximetriști care sunt Lucrători în Lumină și nu știu.
Sunt în toate domeniile oameni care sunt Lucrători în Lumină și nu știu.
Poate și tu ești Lucrător în Lumină și nu știi. Tu crezi că ești doar un om bun…
Nu vom putea rezolva toate problemele celor din jur. Nu vom avea întotdeauna răspunsurile potrivite. Dar putem spune mereu o vorbă bună, putem oferi mereu o îmbrățișare, putem ține oricând în mâna noastră mâna celui împovărat de griji, putem trata mereu oamenii cu compasiune. Și uneori asta contează enorm.
Unii dintre noi putem deveni un canal de Lumină și de vindecare prin cuvintele noastre. Fie că sunt scrise sau rostite, cuvintele noastre pot planta semințe, pot deschide inimi, pot aduce Lumina în spații întunecate. Cuvintele noastre pot deveni binecuvântare pentru alții, dacă sunt mânuite cu această intenție.
Într-un fel sau altul, noi toți putem deveni o mică Lumină în locul în care ne aflăm. Noi toți interacționăm zilnic cu oameni cărora le putem face ziua puțin mai frumoasă, cărora putem să le atingem inima într-un fel sau altul.
Într-o perioadă în care întunericul folosește orice mijloace ca să-și păstreze puterea, e nevoie mai mult ca oricând de cei ce lucrează cu/în Lumină.
Dacă vă simțiți pregătiți, dacă sunteți dispuși să faceți din bunătate o prioritate, vă chem să fiți Lucrători în Lumină, oriunde v-ați afla!