Copiii noștri nu sunt „ai noștri”, ci sunt, înainte de toate, copiii lui Dumnezeu

Copiii noștri nu sunt „ai noștri”, ci sunt, înainte de toate, copiii lui Dumnezeu.

Ei vin în această lume prin noi și avem impresia că noi „le-am dat viață”, dar Cel care le dă cu adevărat viață este Dumnezeu.

Corpul lor de carne se formează în pântecul mamei, dar sufletul lor, cel care animă trupul fizic, vine de la Dumnezeu.

Când înțelegem cu adevărat acest lucru, vedem altfel rolul nostru ca părinți și relația cu propriii copii.

Nu suntem „proprietarii” copiilor noștri și nu avem putere absolută asupra lor; suntem cei în grija cărora Dumnezeu i-a lăsat. Și suntem responsabili pentru modul în care îi tratăm pe copiii Săi, pe care ni i-a dat în grijă.

Iar dacă suntem conștienți de rolul nostru, înțelegem că, dintr-un anumit punct de vedere, copilul nostru este și învățătorul nostru. Învățăm unul de la altul, ne predăm unul altuia lecții prețioase și ne ajutăm reciproc să evoluăm.

Copiii nu sunt niște „foi albe” pe care părinții să scrie cine ar trebui ei să fie, cum ar trebui să fie și ce drum ar trebui să urmeze în viață. Înainte de a-i trimite în familia în care se nasc, Dumnezeu a decis deja cine sunt ei cu adevărat și a pregătit pentru fiecare dintre ei o Cale.

Rolul părinților nu este să hotărască astfel de lucruri, ci să descopere cum a construit Dumnezeu acel copil, ce a pus în el și care este Calea pe care a pregătit-o pentru el.

Asta nu înseamnă că fiecare copil va urma în mod inevitabil acel drum. Este Calea pe care Dumnezeu o vrea pentru el, cea pe care își poate atinge cel mai înalt potențial. Fiecare dintre noi are însă liber arbitru și poate alege să rătăcească în viață pe drumuri care nu au nicio legătură cu propria Cale – drumuri alese de alții, care cred că știu mai bine decât Dumnezeu ce este „bine” pentru noi, sau drumuri pe care le alegem noi înșine, orbiți de distrageri.

Rolul părinților nu este să „împingă” copilul pe drumul ales de ei, să-l forțeze să învețe lucruri pentru care nu are interes sau aplecare ori să încerce să-l transforme în ceea ce și-ar dori ei să fie. Rolul lor este să descopere care sunt darurile și talentele lui, ce îl interesează cu adevărat, spre ce se îndreaptă în mod natural și să cultive aceste înclinații.

Rolul părinților este să descopere „setările divine din fabrică” cu care a venit pe Pământ copilul lor și să-l crească în acord cu ceea ce Dumnezeu a pus în el, ajutându-l să învețe de mic să se manifeste la modul autentic, să-și exprime Esența și să-și dezvolte darurile.

De ce este atât de important acest lucru?

Pentru că un copil care este împins în mod repetat să funcționeze într-un fel care nu îi este natural poate ajunge să creadă că este ceva în neregulă cu el, poate învăța să-și reprime anumite trăsături, să-și ignore propriile semnale interioare și să încerce să devină ceea ce alții așteaptă de la el.

În schimb, un copil care este văzut și înțeles așa cum este, are șansa să crească păstrând o legătură sănătoasă cu propria Esență, cu darurile sale și cu ceea ce simte că este potrivit pentru el.

Cum descoperi, ca părinte, „setările divine” ale copilului tău?

Prin observarea atentă, zi de zi, a modului în care se manifestă el.

Doar că nu este întotdeauna ușor să faci diferența între ceea ce ține de natura lui autentică și ceea ce reprezintă o adaptare la modul în care a fost educat, la mediul în care crește, la așteptările celor din jur sau la experiențele prin care trece.

Există și variante mai rapide și mai clare de a obține astfel de informații, care te pot ajuta să-ți crești copilul respectându-i natura autentică.

Una dintre ele este harta energetică și spirituală a copilului, care poate fi obținută printr-o analiză integrată Human Design – Gene Keys.

Această hartă îți arată, printre altele:

*care este Tipul energetic al copilului – modul în care este făcut să-și folosească energia și să interacționeze cu lumea;

*care este Strategia lui – modul în care se raportează la ceilalți, cum reacționează la autoritate, cum ia decizii;

*care este Autoritatea lui interioară – mecanismul prin care corpul lui „știe” ce e corect/ adevărat/ benefic pentru el;

*ce îi consumă energia și ce îl ajută să „își încarce bateriile”;

*care sunt darurile și talentele lui naturale;

*care este provocarea principală cu care se va confrunta în viață;

*care sunt Vocația și Chemarea lui;

*care este Scopul vieții lui;

*care sunt direcțiile profesionale compatibile cu natura și darurile lui.

Pentru unii părinți, această înțelegere poate aduce mai multă claritate și armonie în relația cu propriul copil.

În alte cazuri, atunci când este vorba despre copii foarte sensibili sau cu nevoi speciale, aceste informații pot schimba profund felul în care părintele își înțelege copilul și reacțiile lui.

În cazul copiilor cu ADHD, tulburări din spectrul autist, dificultăți de concentrare sau anxietate, o asemenea analiză poate ajuta părintele:

*să înțeleagă de ce copilul său reacționează în acel mod, ce îl suprasolicită și cum își poate regla mai ușor energia;

*să creeze un mediu potrivit pentru acel copil – un mediu care nu îl forțează să se conformeze, ci îl sprijină să-și găsească propriul ritm;

*să înțeleagă cum comunică energia copilului – pentru că unii copii simt, procesează și se exprimă în moduri care nu se încadrează în tiparele obișnuite, dar sunt perfect naturale pentru designul lor.

Fiecare copil este unic. Fiecare are nevoie să fie văzut, ascultat, înțeles și ghidat în felul lui.

Iar una dintre cele mai mari dovezi de iubire pe care i le poate oferi un părinte copilului său este să nu încerce să-l transforme în altcineva, ci să-l ajute să devină ceea ce Dumnezeu l-a creat să fie.