„Nu e drept ce mi se întâmplă! Nu meritam așa ceva!”

Unul dintre motivele pentru care atât de mulți oameni funcționează în tiparul victimei (și noi toți am făcut-o la început) este acela că ei pleacă de la ideea că viața trebuie să fie „dreaptă” sau „corectă”.

„Nu e drept ce mi se întâmplă!”

„Nu e corect ce mi-a făcut X!”

„Nu meritam așa ceva!”

Noi toți am gândit astfel într-un context sau altul. Și este firesc, suntem oameni.

Problema nu este că avem astfel de gânduri; problema este că rămânem la acest nivel de gândire ani și decenii la rând, că rămânem blocați în tiparul victimei.

În spatele acestui mod de a gândi există o presupunere pe care rar o punem sub semnul întrebării: aceea că noi știm foarte clar ce înseamnă „drept” și „corect”.

De fapt, ceea ce considerăm noi „drept”/ „corect” este, de cele mai multe ori, doar o interpretare subiectivă. Este o părere filtrată prin așteptările/ credințele/ tiparele/ dorințele/ atașamentele noastre, care au legătură cu nivelul nostru de conștiință.

Pe de o parte, când spunem „nu meritam așa ceva”, cei mai mulți dintre noi trecem complet cu vederea răul pe care l-am făcut altora, cu voie sau fără de voie. Iar dacă suntem conștienți de o parte din răul pe care l-am făcut, ne găsim aproape întotdeauna „justificări”/ scuze.

Pe de altă parte, nu avem idee ce am făcut în vieți anterioare și ce reglaj karmic se întâmplă în anumite situații în care experimentăm ceva ce ni se pare „nedrept”/ „incorect”.

În astfel de contexte vedem doar momentul prezent și îl judecăm izolat.

Ceea ce pentru noi pare o „nedreptate” poate fi, de fapt, o corecție, o închidere de ciclu, o invitație la a ne schimba, o oportunitate de creștere.

Viața pe Pământ nu funcționează după standardele noastre de „dreptate”/ „corectitudine”.

Viața umană este o Călătorie în care, inevitabil, vom trece prin tot felul de încercări. Acestea sunt teste și contează foarte mult cum răspundem la ele - ne plângem de milă, arătăm cu degetul către alții și așteptăm să fim „salvați" prin intervenții miraculoase din exterior sau ne uităm la ce putem face noi mai bine, ne adunăm curajul, ne asumăm puterea personală și mergem înainte, oricât ne-ar fi de greu?

Nu mai pleca de la ideea că „viața trebuie să fie dreaptă" și nu te mai mira/ indigna atunci când ai parte de lucruri care ți se par „nedrepte”. Nu-ți mai plânge de milă!

Treci de la întrebarea victimizării - „De ce mi se întâmplă asta tocmai mie?” -, la întrebarea conștientizării - „Ce am eu de învățat din asta?”.

Atunci vei ieși din spațiul furiei/ frustării/ urii/ confuziei/ durerii/ neputinței și vei intra în spațiul ce presupune căutarea sensului experiențelor tale, care are o cu totul altă energie.

Iar asta nu înseamnă să negi durerea pe care o simți, să te prefaci că nu te afectează ceea ce s-a întâmplat. Înseamnă să accepți că indiferent cât de dureroasă este acea experiență, există un sens mai profund în ea.

Noi nu știm de ce trecem la un moment dat prin anumite experiențe dureroase.

Nu știm ce procese mai profunde sunt în desfășurare - procese ce ne pregătesc pentru ceea ce va urma în Călătoria noastră umană.

Uneori, Viața ne aduce situații care nu pot fi înțelese pe moment, dar care schimbă ceva esențial în noi. Și avem această conștientizare abia după ani de zile, privind totul în perspectivă.