Există o parte nevăzută, dificilă și uneori epuizantă a vieții Lucrătorilor în Lumină.
Partea frumoasă este cea despre care se vorbește cel mai des: darurile lor, experiențele spirituale extraordinare, satisfacția de a contribui la Binele comun. Ceea ce se vede mai puțin este reversul medaliei.
Evoluția spirituală nu este doar despre atingerea păcii interioare, despre Iubire, armonie și stări de conștiință înaltă. Drumul către astfel de vârfuri vibraționale trece uneori prin văi întunecate și prin prăpăstii atât de adânci, încât ai impresia că nu vei mai reuși să ieși la Lumină.
Uneori suntem ridiculizați.
Alteori suntem jigniți de-a dreptul; ni se spune că suntem „nebuni”, „ciudați”, „proști”.
„Cât de prost poți să fii ca să crezi așa ceva?!” – întreabă cei care cred orbește în ce li se spune la televizor și care vorbesc cu ochii închiși despre aceia care au ales să deschidă ochii. De decenii întregi, astfel de reacții îi vizează pe cei care îndrăznesc să pună sub semnul întrebării „adevărurile oficiale" despre Pământ, despre apă, despre cer, despre Dumnezeu.⠀
Alteori suntem catalogați drept „un pericol”, pentru că spunem clar, cu voce tare, lucruri care contrazic „adevărurile oficiale” și refuzăm să ne conformăm unor reguli/ norme/ restricții pe care le considerăm aberante.
În zilele noastre, lapidarea nu mai presupune neapărat aruncarea cu pietre propriu-zise. Sunt batjocoriți, înfierați și desființați în spațiul public cei care VĂD lucrurile altfel, care aleg să facă lucrurile altfel și care îndrăznesc să spună altceva decât ceea ce „trebuie” spus.
Pe rețelele de socializare oricine își poate permite să te înjure, să te jignească sau să te atace. Iar unii dintre cei care în viața reală nu ar avea curajul să spună nici „pâs” devin lei-paralei din spatele unui monitor și eventual și a unui pseudonim.
Se întâmplă de multe ori ca mâna pe care o întindem să fie mușcată, lovită sau scuipată. Dacă este doar ignorată, este de bine…
Se întâmplă de multe ori să VEDEM cum cei din jur își fac rău singuri și să știm încotro îi vor duce alegerile pe care le fac. Încercăm să-i avertizăm, dar nu au urechi de auzit. Și nu putem interveni peste liberul lor arbitru.
Se întâmplă de multe ori să VEDEM cum cei din jur fac alegeri care le afectează sănătatea și cum, nici după ce s-au îmbolnăvit, nu vor să iasă din mediul toxic care a contribuit la îmbolnăvirea lor. Încercăm să-i avertizăm, dar nu au urechi de auzit. Și nu putem interveni peste liberul lor arbitru.
Se întâmplă de multe ori să VEDEM cum frica este folosită pentru a manipula oamenii și a le influența deciziile, inclusiv pe cele care le privesc sănătatea. Încercăm să-i avertizăm, dar nu au urechi de auzit. Și nu putem interveni peste liberul lor arbitru.
Se întâmplă de multe ori să VEDEM adevărata față a celor care dețin puterea. Și uneori această față nu este umană.
Cunoaștem detalii despre lucruri cutremurătoare care se petrec pe Pământ, care ne înfioară. Și nu putem face nimic pentru a împiedica acele lucruri, trăim zi de zi știind că ele continuă să se întâmple.
Ceea ce ne apasă cel mai mult nu este întunericul pe care îl percepem în lume, ci faptul că vedem cum acesta influențează alegerile oamenilor și îi conduce către propria distrugere, fără să-i putem opri.
Să conștientizezi jocurile întunericului și influența lor asupra oamenilor poate deveni o povară psihologică greu de dus, atunci când vezi încotro se îndreaptă lucrurile, dar nu ai puterea să schimbi cursul lor.
Ne ia ani de zile să învățăm să ne detașăm, să privim lucrurile din perspectiva Observatorului neutru, să facem diferența între ceea ce stă în puterea noastră să schimbăm și ceea ce nu putem controla și să ne concentrăm energia asupra situațiilor în care putem face cu adevărat diferența.
Ne ia ani de zile să înțelegem că putem să ne păstrăm compasiunea fără să purtăm pe umeri întreaga suferință a lumii și că avem dreptul să ne odihnim fără să simțim că, făcând asta, ne abandonăm Misiunea.
În plus, unii dintre noi nu ne ocupăm doar de alchimizarea propriilor emoții. Noi preluăm și o parte din încărcătura emoțională/ întunericul câmpului colectiv, pe care le alchimizăm prin propriul corp.
Și în acest caz, ne ia ani de zile să învățăm să facem deosebirea dintre ceea ce este al nostru și ceea ce preluăm din câmpul colectiv, până când înțelegem că nu am luat-o razna, că nu suntem „prea mult”, ci am venit pe Pământ asumându-ne inclusiv responsabilitatea de a contribui la curățarea energetică a câmpului colectiv.
Peste toate acestea, se adaugă presiunea de a fi mereu cei care iubesc, care înțeleg, care iartă, care au răbdare, care oferă sprijin. De parcă faptul că am ales să lucrăm cu Lumina ne-ar fi anulat dreptul de a avea și noi momentele noastre de slăbiciune...
De aceea, uneori obosim.
Uneori simțim că ne-am săturat.
Uneori ne vine să spunem: „Ok, dacă asta vreți, rămâneți acolo!”
Uneori simțim că nu mai putem. Că e prea mult pentru un singur om.⠀
Dar nu durează mult. Ne amintim că nu suntem doar niște „simpli oameni”, ci suflete care au ales special să vină pe Pământ în aceste vremuri și care și-au asumat o Misiune.
Ne amintim că am venit aici ca o echipă și că nu lăsăm pe nimeni în urmă. Că ne întoarcem iar și iar, pentru a le întinde din nou mâna celor care s-au pierdut în întuneric și care sunt dispuși să o prindă.
Avem și noi zilele noastre grele.
Trecem și noi prin perioade grele.
Și când ieșim dintr-o astfel de perioadă, nu revenim în lume cu mâinile goale. Aducem cu noi înțelegeri mai profunde și noi modalități de a ieși din întuneric. Și le punem pe toate în slujba celor care încă își caută drumul către Lumină.
Dacă reușim astfel să aducem Acasă măcar un singur om, a meritat.
Dar cei mai mulți dintre noi nu ne-am oprit la unul singur. Și nici nu avem de gând să ne oprim…