Regresia în vieți anterioare

poate fi o experiență extraordinară, cu o profundă valoare simbolică, emoțională sau terapeutică.

Și poate că se vor găsi unii care să întrebe: „La ce îmi folosește în viața actuală să aflu ce am trăit într-o altă viață, care s-a încheiat de mult? De ce aș face o regresie în vieți anterioare?”

Răspunsul simplu ar fi: pentru că aceasta poate fi un mod de a accesa informații, imagini, emoții, senzații sau „povești” din existențe anterioare ale sufletului tău. Iar ceea ce descoperi acolo te poate ajuta să înțelegi mai bine de ce trăiești anumite experiențe în această viață, de unde vin unele frici sau comportamente pe care nu ți le poți explica și ce legături mai vechi există între tine și unele dintre sufletele care fac parte din viața ta actuală.

Nu este vorba doar despre curiozitatea de a afla „cine ai fost” în alte vieți, ci despre posibilitatea de a înțelege mai bine ceea ce trăiești acum: o frică pentru care nu găsești nicio explicație, un tipar care se repetă, o reacție disproporționată în anumite situații, sentimentul straniu de familiaritate sau de respingere față de o persoană, relații foarte intense, blocaje emoționale sau întrebarea care revine iar și iar: „De ce mi se întâmplă mereu asta?”.

Uneori, simplul fapt de a vedea o anumită situație într-un context mai larg poate schimba felul în care te raportezi la ea. Alteori, retrăirea și procesarea emoțiilor legate de o anumită experiență dureroasă pot aduce o senzație profundă de eliberare sau sentimentul că ceva rămas neterminat s-a încheiat, în sfârșit.

De asemenea, îți poți aminti de vieți anterioare în care ai avut o legătură strânsă cu un suflet care a revenit în viața ta actuală, într-un alt „rol”. O astfel de experiență îți poate oferi o altă perspectivă asupra intensității unei relații/ atracții, a unui conflict sau asupra acelui sentiment inexplicabil pe care îl ai uneori în fața unui om: „Parcă îl cunosc de când lumea”.

Există diverse modalități de a intra în regresie, iar experiențele pot fi foarte diferite de la un om la altul. Pot apărea imagini foarte clare, secvențe din diferite momente ale acelei vieți, senzații corporale, emoții puternice sau pur și simplu impresia că „știi” ceva, fără să vezi propriu-zis o scenă.

Uneori, scena în care ajungi poate fi foarte intensă și poate provoca frică, mai ales atunci când ești pus în fața unui moment dramatic din acea existență.

În ceea ce mă privește, am făcut mai multe regresii în vieți anterioare, cu persoane diferite, și am experimentat moduri diferite de intrare în regresie.

Experiența mea a fost că, și atunci când am intrat într-o astfel de ședință cu o anumită intenție, am fost condusă spre acele vieți pe care subconștientul le-a selectat ca fiind cu adevărat relevante pentru mine în acel moment. Altfel spus, intenția stabilită de mine înaintea ședinței era una, dar informațiile care au apărut au fost diferite de ceea ce mintea mea conștientă „planificase”.

De asemenea, în timpul unor regresii, mi s-a întâmplat ca facilitatorul să-mi ceară să merg într-o anumită viață anterioară și eu să ajung în alta. Era ca și cum facilitatorul cerea deschiderea unui anumit „dosar”, dar mie mi se deschidea altul. Și după un timp înțelegeam de ce ceea ce apăruse era relevant pentru momentul respectiv din viața mea.

Ideea este că nu ai control asupra direcției în care se îndreaptă lucrurile în timpul unei ședințe de regresie, asupra vieților în care ajungi sau asupra „episoadelor” din acele vieți pe care le accesezi.

Într-un astfel de context, în care facilitatorul îmi ceruse să merg într-o altă direcție, am fost dusă într-o viață în care mi-am văzut propria moarte.

Cel mai probabil, acea viață se petrecuse cu multe sute de ani în urmă. Eram un bărbat ajuns la o vârstă venerabilă și aveam un rang înalt într-un grup de bărbați cu autoritate spirituală. Mă aflam într-un spațiu sacru și îmi alesesem singur momentul propriei morți.

Scena pe care am văzut-o reprezenta ultimele minute din acea viață. Mi-am luat rămas-bun de la cei din grup într-o atmosferă liniștită, firească, apoi m-am așezat în genunchi, în poziție de rugăciune, iar sufletul meu a părăsit corpul în câteva secunde, într-un mod la fel de firesc.

Nu a existat frică, durere, tristețe sau disperare. Era pur și simplu ceva firesc: o trecere din lumea materială într-o altă Lume.

Într-una dintre vieți m-am văzut ca o fetiță de circa 7 ani, care se autoexilase într-o încăpere mică, întunecată și foarte sărăcăcioasă, asemănătoare unei celule, cu un geam mic undeva sus. Era, de asemenea, cu sute de ani în urmă.

Stăteam din proprie dorință retrasă în acea încăpere – care era camera mea –, fiindcă îmi era foarte greu să mai relaționez cu cei din jur și să duc povara faptului că mă considerau „o ciudată” și mă tratau în bătaie de joc.

Aveam clarcunoaștere și clarvedere: știam lucruri pe care ceilalți nu le știau, înțelegeam lucruri pe care ei nu le înțelegeau. Le spuneam celor din familie și oamenilor din jur tot felul de lucruri care i-ar fi putut ajuta, îi avertizam când urma să se întâmple ceva rău, dar ei nu mă credeau și mă disprețuiau.

Știam că i-aș fi putut ajuta în atât de multe feluri, îi vedeam cum își fac rău singuri, vedeam lucruri pe care ei nu le vedeau, dar nu puteam face nimic, pentru că nu credeau nimic din ceea ce le spuneam. Până și cei din familia mea mă disprețuiau.

A fost cea mai dureroasă dintre toate experiențele pe care le-am avut în timpul unei regresii.

Într-una dintre regresii am ajuns într-o viață în care se afla și sufletul celui care astăzi este fratele meu. În acea existență avea un alt „rol”, dar era tot o persoană foarte apropiată de mine.

Nu l-am recunoscut pentru că ar fi arătat ca fratele meu de acum; a fost o recunoaștere la nivel de suflet. Pur și simplu am știut că acel om era sufletul celui care, în această viață, este fratele meu. Și în acea existență era tot bărbat.

Am mai avut regresii în diverse alte vieți în care fie nu mi se permitea să-mi exprim părerile proprii - deși aș fi putut oferi informații sau perspective valoroase -, fie vorbeam, dar nimeni nu asculta ceea ce spuneam.

În unele dintre acele vieți aveam un anumit tip de autoritate spirituală/ mistică, în altele, nu.

Îmi amintesc că unul dintre facilitatorii cu care am făcut două astfel de regresii m-a întrebat: „În această viață îți spui părerea sau le permiți și acum altora să te reducă la tăcere? Și dacă îți spui părerea, cei din jur ascultă, contează ceea ce spui?”

La acea vreme, i-am răspuns: „Sunt ziaristă…”

Valoarea unei regresii în vieți anterioare nu stă în „spectaculozitatea” lucrurilor pe care le vezi, ci în ceea ce înțelegi din ele și în modul în care le integrezi după ce revii în prezent.

Uneori, episoadele din alte vieți în care apar suflete care fac parte și din viața ta actuală te pot ajuta să înțelegi de ce relația dintre voi este așa cum este, de unde vine intensitatea relației respective și de ce există între voi anumite atracții, tensiuni sau tipare care par greu de explicat doar prin ceea ce s-a întâmplat în această viață.

Într-o regresie, trecutul nu este destinația, ci este locul în care mergi să cauți răspunsuri pentru omul care ești astăzi.