Simptome ale Ascensiunii cu care s-ar putea să vă confruntați: auziți zgomote pe care cei din jur nu le aud

Simptome ale Ascensiunii cu care s-ar putea să vă confruntați în perioada următoare: auziți zgomote pe care cei din jur nu le aud - un țârâit/ vâjâit/ huruit/ vuiet/ șuierat, zumzete, bubuituri, etc.

Și nu este tinitus, deși seamănă cu simptomele acestei boli.

Energiile de vibrație înaltă care curg pe Pământ sunt asimilate în corpul nostru fizic și produc o recalibrare energetică în interiorul lui. Au loc schimbări/ activări inclusiv la nivelul ADN-ului nostru.

Urechile noastre vor fi si ele „reconfigurate” și vom începe să percepem și sunete pe care până acum nu le percepeam.

Acest proces de recalibrare face ca unii dintre voi să auziți sunete ciudate, pe care nu le mai aude nimeni, care nu se opresc zile, săptămâni sau luni.

Este posibil să fie vorba de un episod care durează mai mult timp sau de mai multe episode, care apar la diverse intervale de timp.

Cel mai mare disconfort este faptul că nu poți adormi din cauza acestor zgomote.

În ceea ce mă privește, în urmă cu niște ani, când am trecut prin astfel de experiențe, a început cu un gen de bâzâit continuu, deranjant mai ales în timpul nopții, când mă împiedica să adorm. Inițial am crezut că vine de undeva de afară, dar s-a dovedit că numai eu îl auzeam.

După un timp s-a schimbat sunetul, am început să aud un gen de șuierat care îmi dădea fiori, îmi crea o stare neplăcută. Apoi au fost niște sunete mai puțin neplăcute, cu un gen de reverberații metalice, după care am început să aud niște sunete care nu păreau din această lume, parcă erau create pe un calculator cosmic (nu știu cum să descriu mai bine de atât ceea ce auzeam).

După un timp au început bubuiturile. În prima noapte am ieșit pe balcon, ca să văd cine bubuie în halul ăsta în toiul nopții. Nu bubuia nimeni. Nu auzea nimeni în afară de mine acele bubuituri. Și fiindcă avusesem experiențele anterioare, nu m-am mai agitat căutând sursa lor, fiindcă mi-era clar că nu o voi găsi.

A fost perioada cea mai dificilă din punct de vedere al somnului, fiindcă erau mai puternice decât toate sunetele pe care le auzisem până atunci.

În timpul nopții stăteam liniștită în pat ore în șir, ascultând bubuiturile, știind că n-am altceva ce să fac. Mi-au trebuit două sau trei nopți ca să-mi dau seama că de fapt îmi auzeam inima – auzeam bătăile inimii mele. Le auzeam în cap, în urechi, bubuind în asemenea măsură, încât nu puteam adormi.

N-am făcut nimic în tot acel timp. Nu am luat pastile, nu am folosit niciun fel de remedii. Îmi era clar că e o recalibrare energetică și nu voiam să intervin în vreun fel, fiindcă dacă nu aș fi permis să se desfășoare liber acel proces energetic în interiorul meu, tot ce aș fi obținut ar fi fost să prelungesc perioada în care urma să experimentez aceste lucruri.

Zgomotele s-au oprit de la sine după câteva luni.

Este important să înțelegeți un lucru, legat de aceste procese energetice care se desfășoară în corpul nostru: dacă vrem să creștem vibrațional, trebuie să acceptăm ca ele să aibă loc, să ne reconfigureze în interior. Altfel nu se poate.

Sunt inconfortabile, sunt uneori dureroase, sunt uneori neplăcute, dar sunt necesare.

Dacă noi intervenim peste ele, luând medicamente sau făcând alte lucruri pentru a le opri și a scăpa de acel disconfort, procesele respective se vor relua în interiorul nostru - deci o vom lua de la capăt cu disconfortul - până când le vom permite să se finalizeze.

Disconfortul cel mai mic este în varianta în care le lăsăm să se desfășoare netulburate, atunci când se declanșează prima oară. Adică, spre exemplu, să nu ne grăbim să luăm o pastilă de cum constăm că ne doare capul sau avem o stare de greață.

Și ca să fie clar: ceea ce spun nu reprezintă sfaturi medicale. Dacă aveți simptome/ dureri/ probleme de sănătate care revin, mergeți la medic și faceți investigațiile necesare, pentru a verifica ce se întâmplă. Dacă veți constata că din punct de vedere medical totul este în regulă, atunci puteți lua în calcul varianta că ar putea fi vorba de simptomele Ascensiunii și puteți trata situația cu mai mult calm.

În timp, pe măsură ce experimentați mai multe simptome ale Ascensiunii, veți ști imediat când aveți de-a face cu așa ceva și nu vă veți mai îngrijora ca la început.

Și dacă tot vorbim despre experiențe interesante care mă împiedicau să adorm, au fost și un gen de „jocuri de lumini” care începeau de cum închideam ochii, când mă culcam. Acele lumini se mișcau câteva zeci de secunde respectând un anumit tipar, după care schimbau tiparul pentru alte câteva zeci de secunde și tot așa. Nu era ceva deranjat, îmi dădea o stare de bucurie, de joacă, dar nu puteam adormi din cauza luminii.

După câteva nopți mi-a venit o idee: după ce mă bucuram de ele pentru câteva minute, le mulțumeam pentru spectacol, le ceream să mă lase să dorm și acestea se opreau.

În caz că aveți parte de așa ceva, le puteți cere să se oprească. Vedeți dacă funcționează sau nu.

Previous
Previous

Simptomele Ascensiunii – Senzația că te „curentezi” din interior

Next
Next

Concentrează-te pe modul în care poți servi Binele comun cum, nu pe modul în care te-ai aliat cu răul în trecut!