Simptomele Ascensiunii – Plânsul fără motiv

Plânsul fără motiv este unul dintre modurile cele mai ușoare de eliberare a unor energii de vibrație joasă din interiorul nostru, dar uneori acest plâns poate să apară în cele mai „nepotrivite” momente. Și nu e ceva ce poți controla; expresia „te bușește plânsul” descrie foarte bine ceea ce se întâmplă în acest caz. Nu te poți abține, nu poți amâna pentru un moment mai potrivit, fiindcă e ca un val care te dărâmă.

Deseori este vorba despre un plâns în hohote, care poate dura ore în șir. Și izbucnește fără vreun motiv clar, pe care să-l poți numi. Nu există un eveniment declanșator în momentul respectiv și nu este vorba nici despre niște amintiri dureroase care-ți revin în minte sau despre vreo îngrjiorare legată de ceva ce s-ar putea întâmpla în viitor.

Lacrimile dau năvală din senin, fără nicio legătură cu ce făceai la acel moment și deși plângi întruna, în mintea ta este un gol. Nu este vorba că nu te gândești la nimic trist/ dureros; nu te gândești la nimic, e un spațiu gol.

Astfel de episoade de plâns fără motiv pot să apară pe parcursul unor luni de zile și după o pauză de câțiva ani pot reveni.

În ceea ce mă privește, atunci când am experimentat astfel de episoade, mi-am permis să plâng până când lacrimile s-au oprit de la sine. Uneori plângeam în hohote câte o oră-două, alteori aveam mai multe episode de plâns în aceeași zi, pe parcursul a câteva ore.

În general, simțeam de dimineață că va fi o zi cu plâns, era un gen de apăsare care „anunța” ce va veni.

Dacă m-ar fi întrebat cineva, nu aș fi putut numi o cauză concretă pentru care plâng. Și nici nu m-a preocupat să caut una, dat fiindcă la acea vreme deja știam că nu e cazul să cauți explicații logice/ raționale pentru simptomele Asceniunii.

Pentru mine era clar că acest plâns reprezintă eliberarea unor emoții/ energii din trecut pe care le acumulasem în corp. Practic, se făcea curățenie în interiorul meu, deci era de bine…

Și având în vedere că aveam în interior atâtea lacrimi neplânse din copilărie, nu m-aș fi mirat să fie nevoie de ani de zile de „plâns fără motiv”, ca să le eliberez.

Mi s-a întâmplat o singură dată să experimentez o astfel de criză de plâns într-un context mai „nepotrivit”: eram la un curs, la Școala BBC din București, când am simțit că mă năpădesc lacrimile - evident, fără nicio legătură cu ce se întâmpla acolo. Am ieșit din sala de curs, am plâns vreo oră pe scări și apoi am revenit.

Apoi am eliberat mult și la ședințele de Respirația Pneuma.

În primele circa 6 ședințe n-am făcut decât să plâng în hohote, de la început până la sfârșit. La prima ședință plânsul a fost atât de „zguduitor” – la propriu, încât persoana care era facilitator a venit și m-a atins ușor, ca să mă facă să simt că sunt în siguranță, că este lângă mine.

Nu simțeam niciun fel de durere/ tristețe/ jale, nu simțeam absolut nimic și nici nu gândeam absolut nimic, dar plângeam de rupeam.

Țin minte că la prima ședință, dat fiind că plânsul meu era foarte zgomotos, i-a deranjat pe ceilalți participanți, care nu au putut să-și facă în liniște propria „călătorie” în acele câteva ore. Nu a spus nimeni nimic, dar mă priveau cu o oarecare milă; probabil că își spuneau că e vai de viața mea, dacă plâng așa…

Dacă experimentați astfel de episoade, este de dorit să nu le opuneți rezistență. Lăsați plânsul să se desfășoare până se oprește de la sine.

După un astfel de plâns, în general, se simte o ușurare, o stare de eliberare/ pace interioară.

Plânsul este un mod prin care corpul și câmpul energetic se curăță.

Are loc și o dizolvare a vechilor tipare; lacrimile respective nu au legătură cu prezentul, ci cu procese energetice profunde din interiorul vostru.