Venus retrograd nu vine să ne distrugă relațiile. Vine să aprindă Lumina în ele

Venus retrograd nu este o sperietoare pentru relațiile noastre, ci este o Lumină pusă pe ele.

Dar dacă ai trăit ani sau chiar decenii în minciună, atunci da, Lumina – adică adevărul – poate deveni o sperietoare…⠀

Din 3 octombrie, timp de circa 40 de zile, Universul va pune relațiile noastre sub lupă și ne va face să vedem ceea ce până acum am preferat să trecem cu vederea, pentru că dacă am fi acceptat anumite adevăruri inconfortabile/ dureroase, ar fi trebuit să facem ceva în privința lor.

Din diverse motive, unii dintre noi au preferat să închidă ochii la lucruri despre care știau, în adâncul lor, că nu sunt în regulă. S-au mințit singuri, pentru a păstra ceea ce numeau „stabilitatea”/ „siguranța” relației. Au tăcut și au închis ochii, ca să fie „liniște”.

Acum, însă, le vor fi deschiși ochii. Adevărurile pe care au refuzat să le vadă le vor fi puse în față într-un mod atât de evident, încât va fi greu să le ignore.

Venus retrograd ne cere să fim mai sinceri cu noi înșine și cu ceilalți, să recunoaștem clar cine suntem cu adevărat, care sunt valorile noastre reale și ce ne dorim, de fapt, de la un parteneriat de orice fel – fie că vorbim despre o relație de cuplu, de prietenie sau de afaceri.

Venus retrograd ne va ajuta să vedem mai clar cine nu mai este potrivit pentru omul care am devenit și cine este compatibil cu noua noastră Versiune, cu valorile noastre actuale și cu direcția în care mergem.

Dacă facem o comparație, vom observa că oamenii cu care suntem compatibili acum nu mai sunt același gen de oameni pe care i-am fi ales în urmă cu 8 ani drept parteneri de cuplu, parteneri de afaceri sau prieteni.

Și nu vorbesc întâmplător despre ceea ce s-a întâmplat acum 8 ani; actuala retrogradare a lui Venus ne readuce în față teme relaționale, alegeri și tipare cu care ne-am mai confruntat în 2018.

Această perioadă ne oferă un prilej de reflecție:

Ce fel de om eram în 2018 și cine sunt acum?

Ce mă atrăgea atunci la o altă persoană?

Ce eram dispus să accept într-o relație?

Ce consideram important la un partener și ce consider important acum?

Venus retrograd ne cere să nu ne mai forțăm să încăpem în medii, spații și relații în care autenticitatea noastră nu este bine primită, ci devine permanent o sursă de conflict.

Ne cere să nu ne mai negăm pe noi înșine pentru a fi aleși, doriți, iubiți sau acceptați și să nu mai sacrificăm părți din noi doar pentru a păstra o relație.

Ne cere să alegem conștient oamenii alături de care putem fi noi înșine – cei care ne văd cu adevărat, ne înțeleg și ne apreciază pentru ceea ce suntem la modul autentic.

O mulțime de oameni și-au extras până acum sentimentul propriei valori din faptul că aveau un partener sau o relație de cuplu, că făceau parte dintr-un anumit grup sau dintr-o anumită comunitate, că aveau anumite „relații” sau un anumit statut social.

Venus retrograd ne cere să ne uităm cu mai multă sinceritate la acești oameni care credem noi că ne certifică valoarea, că ne „legitimează” și să ne întrebăm dacă ne onorează autenticitatea sau trebuie să purtăm o mască pentru a fi acceptați de ei. Ne cere să verificăm dacă grupurile și comunitățile din care facem parte reflectă cu adevărat valorile noastre, dacă activitățile în care ne investim timpul și energia ne hrănesc sufletul sau nu.

Sinceritatea și curajul de a-ți rosti adevărul nu sunt opusul armoniei într-o relație, așa cum cred mulți oameni, ci sunt fundamentul unei relații sănătoase.

Dacă poți păstra „pacea” într-o relație doar trecând sub tăcere adevăruri inconfortabile sau dureroase, doar ascunzând ceea ce simți cu adevărat, atunci aceea nu este o relație sănătoasă.

Dacă, în timp, compromisul s-a transformat în abandon de sine, aceea nu este o relație sănătoasă.

Venus retrograd ne pune pe toți în fața unei întrebări incomode: Cât te costă să păstrezi aceste relații?

Iar dacă refuzăm să vedem adevărul, ni-l poate pune în față într-un mod atât de tranșant, încât să nu-l mai putem ocoli.

Și apoi vine întrebarea: „Merită să plătești acest preț?”

Venus retrograd ne arată dacă relațiile noastre sunt construite pe adevăr sau pe minciună, dacă ceea ce ne leagă este autentic sau este doar o aparență. Și n-o să ne mai putem preface că nu vedem/ știm adevărul.

Iar pentru mulți oameni adevărul n-o să fie plăcut.

Se va face Lumină în relațiile noastre.

Următoarele circa 40 de zile ne vor arăta, uneori într-un mod tranșant, cine aparține unei etape din viața noastră care s-a încheiat și cine își are cu adevărat locul în viitorul nostru.

Unii oameni vor ieși din viața noastră, iar alții vor intra – oameni care rezonează mai mult cu cine suntem acum, cu valorile noastre și cu direcția în care ne îndreptăm.

În această perioadă, întrebarea nu este „Ce relații voi pierde?”, ci „În ce relații mă pierd pe mine însumi?” Pentru că nicio relație care îți cere să renunți la tine pentru a o păstra nu este una sănătoasă.

Venus retrograd nu vine să ne distrugă relațiile. Vine să aprindă Lumina în ele. Iar ceea ce rezistă testului Luminii merită să rămână în viața noastră.⠀

Venus retrograd nu este un context astral de care să ne speriem. Ar trebui să ne sperie mai degrabă ceea ce am fi continuat să trăim, dacă nu s-ar fi aprins Lumina.

Next
Next

Unele dintre postările care îți apar pe Facebook sunt un mesaj de la Dumnezeu