Luna iulie aduce configurații astrale cu efect profund transformator la nivel personal și colectiv
Luna iulie 2026 aduce niște configurații astrale foarte intense, cu efect profund transformator la nivel personal, dar și colectiv.
Există niște configurații astrale care sunt pozitive, însă este nevoie ca noi să acționăm la modul conștient într-un anumit mod, ca să le activăm, ca să putem obține acele beneficii. Este necesar să depunem un anumit tip de efort ca să obținem acele beneficii, nu ne cad în poală în timp ce noi stăm degeaba.
Deci va exista o anumită fricțiune la început, poate vom percepe inițial diverse situații ca fiind o provocare, dar din acele provocări, dacă acționăm corect, vom obține multe beneficii, pentru că ele au un mare potențial.
Mulți oameni preferă să rămână în zona de confort, să nu se agite prea mult, să accepte firimiturile pe care le primesc și să spere că în timp li se va da mai mult. Ei trăiesc într-un fel de inerție, fac eforturi doar atât cât să le asigure un anumit nivel de confort/ „stabilitate”/ „siguranță”, dar nu mai mult, preferă să nu-și asume riscuri. Chiar dacă apare o oportunitate pentru ceva mai bun, dacă e vorba să facă eforturi suplimentare, preferă să o lase să treacă, să nu riște să-și piardă confortul/ stabilitatea/ siguranța.
În plus, atunci când se mulțumesc cu ceea ce au, când nu visează la mai mult, nu vor să evolueze, astfel de oameni nici nu se uită după noi oportunități, deci este posibil să nu le remarce, atunci când apar în calea lor.
Ei bine, în iulie nu va fi favorizată o astfel de atitudine.
Oportunitatea de a urca la alt nivel, de a crea/ construi ceva măreț, de a evolua, vine întotdeauna cu un gen de provocare, cu un anumit tip de dificultăți, cu un anumit tip de instabilitate, cu niște riscuri. Și dacă ținem atât de mult la siguranța și stabilitatea noastră, apariția unei situații care le tulbură ni se pare a fi „o criză”/ „un necaz”, nu vedem lucrurile în profunzime, nu ne dăm seama că este vorba de o oportunitate foarte mare, deghizată într-o problemă. Dacă suntem conștienți că este o oportunitate de a urca la un alt nivel și acționăm ca atare, vom avea parte de beneficiile aferente. Dacă nu suntem conștienți de acest lucru și nu acționăm corect, vom rata acele beneficii.
În luna iulie, Jupiter va fi în opoziție cu Pluto, ceea ce poate crea schimbări radicale de direcție, întorsături majore de situație la nivel personal și colectiv. De asemenea, unii pot experimenta o „schimbare a norocului” într-un mare fel. Este vorba despre lucruri care vor ajunge la extrem – în sens pozitiv sau negativ. Vor fi întorsături de situație care se vor întâmpla peste noapte și vor fi atât de mari, încât ne vor tulbura.
Pot fi întorsături de situație pozitive, dar vor fi atât mari și atât de rapide, încât ne vor copleși. O să pară că e „prea mult”, că nu putem procesa ceea ce s-a întâmplat.
Dacă vi s-a întâmplat vreodată că aveți parte de atât de mult bine, încât să vi se pară că vă copleșește, că nu reușiți să-i faceți față, asta este ceea ce se poate întâmpla în iulie 2026.
Pe de altă parte, unii vor avea parte de situații care sunt la cealaltă extremă - se prăbușească niște lucruri pe care le-au realizat în timp, vor fi spulberate niște proiecte/ relații/ situații pe care se bazau, se vor confrunta cu niște răsturnări de situație de amploare/ dramatice, peste noapte.
Aceste momente/ situații zguduitoare vor reprezenta însă un catalizator în sensul că vor produce niște schimbări radicale în viața persoanelor respective, iar în final vor avea efecte benefice.
În luna iulie 2026 vom avea parte de schimbări radicale în sens pozitiv, dar și în sens negativ.
În același timp, vom beneficia de multă susținere care va veni din direcții noi ale vieții noastre, de la persoane noi, de la care vom primi ajutor pentru a merge înainte într-un mod în care nu am fi putut s-o facem de unii singuri.
Așadar, dacă în prezent treceți printr-o perioadă „zguduitoare”, fiți conștienți că este o modalitate – extremă, e adevărat – de a fi conduși către o nouă etapă din viața voastră, către un alt nivel. După această perioadă mai dură, de scurtă durată, veți trece printr-un proces care va dura câțiva ani în care veți beneficia de susținere astrală, iar schimbările vor fi pas cu pas, blânde. Dar va fi nevoie ca voi să fiți participanți activi în acel proces, să faceți ceea ce e de făcut ca să avansați pe acea cale.
Ceea ce trăiți acum este momentul de inițiere, în care acționează catalizatorul și are loc „reacția efervescentă”; lucrurile se vor mai liniști.
În iulie lucrurile vor fi volatile, vor fi răsturnări spectaculoase de situație în multe domenii, nu doar în viețile noastre personale, vor fi turbulențe, iar toate astea pot deveni o oportunitate, fiindcă în vremuri în care vechile soluții nu mai funcționează, oamenii caută soluții noi, se deschid către altceva decât ceea ce era „normal” pentru ei până acum, către alt mod de a funcționa. Desigur, ei nu vor putea rezolva lucrurile peste noapte, nu vor găsi toate soluțiile pentru problemele lor în iulie, dar acesta e un început.
De asemenea, în luna iulie Chiron în Taur va aduce la suprafață niște traume vechi legate de lipsa de instabilitatea financiară, legate de corpul nostru, de sănătatea noastră, de mediul înconjurător și chiar de rezervele noastre alimentare. (Heather Eland)