O femeie care savurează solitudinea este o femeie periculoasă

Există un tip de putere pe care lumea nu este capabilă să o măsoare, care nu se manifestă la modul vocal, nu cere aplauze, nu are nevoie de permisiunea altora ca să existe, care se dezvoltă în timp, în tăcere.

O femeie care preferă solitudinea nu fuge de oameni, ci se întoarce către sine și de aceea este periculoasă. Ea a descoperit spațiul sacru în care zgomotul lumii nu poate pătrunde. Ea nu este „singură”, ea se retrage în solitudine pentru a se asculta pe sine, pentru a-și asculta intuiția, Chemarea și ghidarea interioară.

În timp ce alții sunt prinși în distragerile legate de opiniile altora, ea își dezvoltă propria claritate. În timp ce alții vânează validarea celor din jur, ea își construiește în liniște siguranța de sine.

Nu poți manipula o femeie care iubește solitudinea, pentru că aceasta deja și-a înfruntat propriul întuneric și nu se mai teme să petreacă timp doar sine.

Solitudinea te învață să fii disciplinat, te învață perseverența și discernământul.

O astfel de femeie nu are nevoie de validare exterioară, nu are nevoie de audiență sau de aplauze, ca să facă totul cât de bine poate. Ea nu are nevoie de aprobare ca să meargă în direcția pe care o dorește. Ea nu are nevoie de un partener care să o completeze/ întregească. Ea nu se roagă de nimeni, nu trage de nimeni, nu se mulțumește cu firimituri, nu merge pe principiul „Decât deloc, mai bine așa”, pentru că își știe valoarea.

O astfel de femeie nu acceptă în cercul apropiaților săi pe oricine. Ea nu permite să intre în viața ei oricărui om care bate la ușă. Ea știe că sunt voci care nu merită un răspuns și sunt invitații care nu merită onorate. Ea alege pacea interioară în locul dramei, liniștea în locul popularității și alege să-și urmeze Menirea, în loc să cedeze presiunilor exterioare.

Când o femeie devine selectivă în privința modului în care își folosește energia, ea este de neoprit.

O femeie care savurează solitudinea este o femeie periculoasă, pentru că ea ajuns la o stabilitate emoțională de invidiat. O astfel de femeie nu are nevoie de agitație/ haos ca să simtă că viața ei este palpitantă, că trăiește cu adevărat, că este vie. Ea nu are nevoie să declanșeze conflicte pentru a se simți văzută/ auzită. Ea știe să-și proceseze la modul sănătos durerea, în loc s-o proiecteze asupra altora. Ea și-a vindecat traumele interioare, în loc să devină mai dură din cauza lor, așa cum au făcut alte femei. Și pentru că și-a făcut munca interioară, nu mai este ușor ca alții să-i apese butoanele, să o manipuleze, să o controleze.

Nu poți să ameninți cu despărțirea o femeie care nu are nicio problemă să meargă pe calea ei de una singură. Ea nu se teme să privească în față adevărurile dureroase, să recunoască atunci când este rănită, să se uite în toate colțurile întunecate din adâncul său, să închidă definitiv vechi capitole, oricât de dureros ar fi asta. Solitudinea devine terenul ei de antrenament, unde își dezvoltă puterea, înțelepciunea și siguranța de sine. Atunci când iese în lume, o astfel de femeie nu reacționează (dezechilibrat), ci răspunde (echilibrat).

Ea este periculoasă pentru că nu se lasă intoxicată de iluzii, vede dincolo de aparențe, citește printre rânduri și simte disonanța între ceea ce spun alții și ceea ce simt ei cu adevărat.

Intuiția ei este dezvoltată, pentru că a petrecut mult timp ascultând-o.

Timpul petrecut în tăcere i-a ascuțit percepțiile și de aceea simte imediat ce este potrivit pentru ea și ce nu.

O femeie care preferă solitudinea nu se teme de finaluri. Ea știe că în viață există niște cicluri, că există antimpuri care se schimbă periodic și știe când a venit timpul să dea drumul unor lucruri/ persoane/ relații/ situații, când să aștepte și când să plece. Ea nu se agață cu disperare de ceea ce nu-i (mai) susține evoluția și nu-și negociază valorile, pentru a păstra o relație. Ea preferă ca mai degrabă să fie singură, decât să-și coboare standardele.

Iar când alege să se conecteze cu un om, când acceptă să intre într-un parteneriat de orice tip, face acest lucru la modul conștient, cu o intenție clară.

O astfel de femeie aduce plus valoare într-un parteneriat, nu dependență. Aduce stabilitate, nu confuzie.

Aduce viziune, nu zgomot.

Ea nu are nevoie să fie „completată” de altcineva; este o ființă întreagă, completă, iar simpla ei prezență schimbă locul în care se află.

Nu confunda tăcerea unei femei profunde cu slăbiciunea. Nu confunda faptul că preferă să păstreze distanța când este vorba despre anumiți oameni, cu frica.

O femeie care preferă solitudinea este periculoasă, pentru că ea a învățat să-și construiască siguranța de sine în afara mulțimii și când face pasul înainte și iese din rând nu are nevoie de permisiunea altora, pentru a face asta. Ea are autoritate personală și își asumă Suveranitatea personală.

O femeie care preferă solitudinea este deseori neînțeleasă.

Într-o lume în care este sărbătorită conectarea permanentă cu cât mai mulți oameni și vizibilitatea cu orice preț, cei care preferă să se retragă în liniște, în solitudine, sunt etichetați ca „singuratici” și sunt tratați ca niște „ciudați”.

Dar singurătatea și solitudinea nu sunt același lucru. Singurătatea tânjește după conexiune - indiferent cum ar fi acea conexiune – și este legată de sentimentul de a nu fi văzut, de a fi igorat de ceilalți, de a fi „cantitate neglijabilă”, chiar și când ești într-o mulțime.

Solitudinea este o alegere conștientă, este o retragere deliberată din agitația lumii, un refuz de a te lăsa prins în distrageri. Solitudinea este spațiul în care lucrezi cu tine însuți, în care îți faci munca interioară.

Este spațiul în care alegi să te asculți pe tine însuți, în care alegi să intri mai adânc în interiorul tău.

În solitudine nu mai există nicio audiență pe care să vrei să o impresionezi, nu mai trebuie să răspunzi așteptărilor altora, nu mai ești concentrat pe a performa, nu mai trebuie să joci niciun rol. Tot ce rămâne este adevărul, dacă ești dispus să-l privești în față.

Solitudinea scoate măștile pe care le-am purtat și ne pune față în față cu cine suntem noi cu adevărat.

Acest gen de expunere nu este întotdeauna confortabilă, dar este necesară. Dacă vrei să evoluezi spiritual este necesar să te cunoști mai bine pe tine însuți, să accepți să te vezi așa cum ești cu adevărat. Iar asta se întâmplă în liniște, în solitudine, stând față în față cu tine.

Alinierea între ceea ce gândești, ceea ce simți, ceea ce spui și ceea ce faci începe în acest spațiu al solitudinii. Aici nu mai există tot felul de voci exterioare care-ți solicită permanent atenția, nu mai există persoane/ stimuli/ distrageri care trag de tine în direcții diferite și te fragmentează.

În solitudine mintea ta este mai puțin agitată, iar inima ta vorbește mai tare. Așa apare claritatea. Începi să înțelegi ce este cu adevărat important pentru tine, ce rezonează cu adevărat cu tine. (TD Jakes)