Solitudinea îți rafinează standardele

Când petreci timp în solitudine nu mai este nimeni în preajma ta pe care să dai vina sau pe care să vrei să-l impresionezi.

Devii conștient că alegerile tale te-au adus în situația în care ești și obiceiurile tale nesănătoase devin vizibile pentru tine. Începi să-ți identifici tiparele și modul în care reacționezi la stres, modul în care îți folosești timpul, modul în care îți vorbești ție însuți.

Nu poți administra bine ceva ce nu cunoști. Nu te poți guverna pe tine dacă nu te cunoști cu adevărat, dacă nu ai curajul să te privești la modul sincer, dacă nu renunți la pretextele și scuzele pe care ți le servești pentru a păstra în viața ta tipare/ comportamente/ obiceiuri/ persoane/ lucruri/ relații care nu servesc binelui tău.

Mulți oameni nu suportă să stea singuri în liniște mai mult de câteva minute, pentru că atunci când nu au nicio distragere, tăcerea scoate la suprafață gândurile pe care ei nu vor să le audă și emoțiile cu care nu vor să se confrunte.

Dacă nu ești dispus să-ți observi gândurile negre și să-ți simți emoțiile dureroase, nu-ți poți vindeca traumele interioare.

Dacă fugi de tine însuți și încerci să-ți amorțești durerea cu tot felul de distrageri, nu-ți poți vindeca traumele interioare.

Dacă însă accepți să faci toate astea, vei constata că ești mai puternic decât credeai, îți dezvolți reziliența, curajul, stăpânirea de sine și capeți control asupra propriei persoane.

Și nu mă refer la „control” în sensul rigid, ci la capacitatea de a gestiona cu maturitate situațiile cu care te confrunți, la capacitatea de a-ți păstra echilibrul emoțional în furtună și la a răspunde la modul conștient, în loc să reacționezi impulsiv. Nu mai iei decizii din spațiul fricii sau al presiunii exterioare, ci în aliniere cu propriul adevăr, cu propriile principii și propria Menire.

Dacă stai suficient de mult timp în solitudine nu mai poți evita adevărurile dureroase despre propria persoană/ viață, nu te mai poți minți singur. Observi clar că este o mare diferență între ceea ce spui și ceea ce simți, între cel care vrei să pari a fi și cel care ești cu adevărat. Începi să vezi la modul clar compromisurile pe care le faci și să înțelegi cât de scump te costă acestea. Începi să vezi că ai permis unor oameni să depășească orice limite în relația cu tine și îți dai seama că nu mai poți continua așa. Toate aceste contientizări sunt inconfortabile, dar dacă accepți să vezi adevărul, poți face corecturile necesare. Altfel continui să trăiești în negare.

O persoană care preferă solitudinea trăiește în aliniere cu propriul adevăr, cu propriile valori și nu are nevoie de aprobare/ validare din exterior. Solitudinea spulberă adicția de validare externă. Te ajută să conștientizezi că valoarea ta nu crește doar pentru că un număr mai mare de persoane îți dau atenție sau te admiră/ aplaudă și nu scade când a scăzut numărul fanilor tăi.

Conștientizezi că validarea exterioară este opțională, în timp ce integritatea ta este esențială. Această revelație schimbă radical modul în care te manifești când ieși în lume; nu mai ești interesat să „performezi” ca să-i impresionezi pe ceilalți, fiindcă nu te mai interesează dacă ei te acceptă/ aprobă sau nu. Tu te manifești la modul autentic, indiferent ce cred/ spun/ fac ceilalți și se vede că ești stăpân pe tine. Nu simți nevoia să faci o impresie bună, nu faci eforturi să ieși în evidență.

Solitudinea oferă contextul în care simțurile tale se ascut, intuiția ta se aude mult mai clar, simți imediat ce rezonează cu tine și ce nu, simți când celălalt minte și când spune adevărul, simți când ceva te sleiește și când te hrănește energetic. Acest sistem de ghidare interioară se dezvoltă când petreci mai mult timp în solitudine și te face să devii din ce în ce mai sigur pe tine și pe ceea ce simți.

Atunci când iei o decizie în baza ghidării interioare nu mai șovăi, nu te răzgândești, nu te întrebi dacă nu cumva ai greșit; mergi înainte cu convingere, pentru că acea alegere a venit din spațiul clarității interioare, nu al presiunilor exterioare.

Faptul că funcționezi în aliniere cu propriul adevăr nu te separă de ceilalți, ci face ca relațiile tale să fie unele mai sănătoase, ancorate în adevăr. Nu mai intri în relații cu alții ca să umpli un gol interior, fiindcă pentru tine solitudinea este un spațiu în care te simți bine, nu te temi de ea.

Comunici cu ceilalți într-un mod mai sănătos, stabilești limite ferme în relații și pui punct relațiilor într-un mod mai echilibrat, atunci când constați că acestea nu (mai) servesc binelui tău.

Solitudinea îți rafinează standardele; nu pentru că te-ai simți superior celorlalți, ci pentru că tu funcționezi la modul conștient.

Există, de asemenea, o dimensiune spirituală, dacă vorbim despre timpul petrecut în solitudine. Cele mai profunde conștientizări și revelații au loc atunci când te retragi în liniște, departe de haosul lumii.

În astfel de momente conștientizezi că valoarea ta nu este dată de cât produci sau de câți bani câștigi, ci de nivelul de aliniere cu Menirea ta.

Tăcerea devine un spațiu sacru, plin de semnificații. În acest spațiu viziunea ta se clarifică și direcția ta se conturează.

Solitudinea nu reprezintă o fugă de responsabilitate, ci este un antrenament pentru o creștere a nivelului de responsabilitate.

Oamenii care se retrag în mod regulat în solitudine devin mai puternici, mai stabili emoțional, mai profunzi, mai rezilienți. Ei nu se lasă atât de ușor influențați de trenduri/ opinii/ direcții/ standarde stabilite de alții.

Când trec printr-o încercare ei nu se prăbușesc, pentru că au învățat să rămână în picioare, indiferent ce se întâmplă. (TD Jakes)