Ce ai răspunde dacă Dumnezeu te-ar întreba: „Ce îți dorești?”

Ce ați răspunde dacă Dumnezeu v-ar întreba direct: „Ce îți dorești să obții în viața ta, cu ce vrei să te ajut? Care este obiectivul tău?”.

Cei mai mulți oameni ar spune că își doresc ceva pentru ei, ceva ce ar servi interesului lor personal.

Foarte puțini oameni ar răspunde „Vreau să servesc Binele comun”.

Calea destinului este aceea în care îți dorești să te pui la dispoziția lui Dumnezeu și să servești Binele comun. Și asta nu înseamnă să te neglijezi complet pe tine, să îți ignori propriile nevoi, să devii un martir.

Calea sorții este aceea în care te subordonezi dorințelor egoului, în care urmărești satisfacerea intereselor personale, în care ești interesat să-ți fie ție bine.

Omul obișnuit nu-și pune întrebări legate de soartă și destin, nu se întreabă de ce a venit el pe Pământ, nu se întreabă ce are el de făcut pe Pământ în această viață. El își pune alt gen de întrebări. De ce exemplu, „Ce avem de mâncare azi?”.

Când tu te întrebi la modul serios „Ce am eu de făcut pe Pământ în această viață?”, aceasta nu mai este o întrebare obișnuită, este o invocare a Divinului. Și când invoci în acest fel Divinul, se întâmplă ceva în lumea invizibilă, se activează niște forțe care te ghidează într-o cu totul altă direcție în viața ta. Este ca și cum în momentul în care ai pus această întrebare, undeva în Ceruri s-a creat o breșă și un flux de Lumină divină coboară asupra ta.

Când ai întrebat „Ce am eu de făcut pe Pământ în această viață?”, ai rostit o rugăciune cu efect irevocabil. Te-ai deschis către sufletul tău, i-ai dat permisiunea să acționeze în viața ta. Iar asta va declanșa schimbări în viața ta. Nu vor fi schimbări în sensul de a obține/ acumula mai mult în lumea fizică, ci în sensul de a elibera tot mai mult din ceea ce nu servește Binelui tău, de a da drumul cât mai multor credințe/ tipare/ persoane/ relații/ activități care nu îți sunt benefice, care te țin captiv, de care ești dependent, care îți iau din putere.

Când Dumnezeu îți cere „Urmează-mi ghidarea!”, nu te mai lași distras de persoane/ relații/ activități/ lucruri/ dependențe din lumea fizică ce îți cer să le urmezi.

Știți care este cea mai mare frică ce-i controlează pe oameni?

„Ce vor crede ceilalți despre mine (dacă fac asta)?”.

Această frică determină ce spun/fac ei, cum se se îmbracă, unde își fac cumpărăturile, ce mașină conduc, etc.

Când se trezește spiritual, omul intră practic într-un ciclu al transformării – el intră pe Calea destinului.

Omul urmează calea sorții atunci când funcționează din spațiul egoului, când ceea ce face este dictat/ influențat de lucruri din exteriorul lui, când își cedează puterea altora.

Când urmează calea sorții, omul folosește informațiile din trecutul său pentru a-și organiza prezentul.

Când urmează calea sorții, omul se definește pe sine în funcție de trecutul său, el este un prizonier al trecutului său. Calea sorții îl duce pe om într-o formă sau alta de sclavie.

Iar cei ce îi acceptă/ justifică/ susțin comportamentele disfuncționale/ abuzive - care sunt consecințele unor traume nevindecate - sunt considerați „prieteni adevărați”…

Calea destinului este calea sufletului, cea în care îți asumi puterea personală, îți exprimi Esența și funcționezi din spațiul misterului pe care-l reprezintă Voia lui Dumnezeu, nu al planurilor făcute de egoul tău.

Când îți urmezi Calea Destinului, nu știi niciodată unde te va duce ghidarea divină.

Calea destinului este cea mai dificilă dintre cele două. (Caroline Myss)