Noi toți ajungem într-un moment în care trebuie să trecem „prin urechile acului”

Cei mai mulți dintre noi, la un moment dat în viața noastră, trecem printr-o criză, ceva ce poate fi descris ca „noaptea întunecată a sufletului”, iar când reușim să ieșim din ea, simțim dorința de a servi într-un fel Binele comun. Simțim că numai așa putem „reaprinde” Lumina în interiorul nostru, după experiența nopții întunecate a sufletului. Simțim nevoia să depășim interesul personal, să ținem cont și de binele celor din jur.

Prima parte a vieții noastre - înainte de această criză - este legată doar de binele nostru personal, de interesele noastre egoiste, de genul „Cum pot câștiga mai mult?", „Cum le-o pot lua înainte altora?", „Cum pot urca pe sus pe scara ierahică?", „Mie ce-mi iese la faza asta?", etc. Chiar dacă îi mai ajutăm pe alții, în general, avem un interes și în aceste situații, iar dacă ajutăm dezinteresat, o facem rar, aceasta este excepția, nu regula.

Și nu e nimic în neregulă cu asta, nu e cazul să ne judecăm pentru acest mod de a trăi; este o etapă firească în viața omului, este o parte firească din Călătoria noastră umană.

Dar vine acel moment de criză, în care trebuie „să trecem prin urechile acului”, când Dumnezeu spune „Acum o să-ți dau viața peste cap”. Atunci începem să vedem întunericul din noi, vedem de ce am fost/suntem capabili, în sensul negativ al cuvântului.

Și tot atunci se activează ceva în noi – sufletul nostru, care ne face să ne dorim altceva pentru viața noastră.

Îți pierzi interesul pentru ceea ce a fost viața ta până atunci și simți că vrei altceva, dar nu știi să spui clar ce este acel „altceva”.

În această fază, egoul tău îți spune să te lămurești ce vrei, să te asiguri că ceea ce vrei nu îți afectează siguranța/stabilitatea (financiară, relațională, social, profesională, etc) și nici nu te pune în situația de „a te face de râs” în fața celorlalți.

Dar sufletul tău îți spune: „Nu, dragule, eu nu lucrez așa”.

Și dacă ești sincer cu tine însuți, vei recunoaște că nu ai fost niciodată conectat cu sufletul tău până la acel moment, că nu ai funcționat niciodată ascultându-ți sufletul. Ai cochetat cu el, dar nu ai funcționat niciodată urmându-ți sufletul, nu ai folosit niciodată limbajul sufletului. (Caroline Myss)