În retrospectiva vieții tale umane ți se va arăta ce oameni ai ajutat
Eu am studiat fenomenul experiențelor în apropierea morții și am constatat că acestor oameni care ajung Dincolo li se spune: „Încă nu ți-a venit timpul să pleci de pe Pământ; întoarce-te și spune-le oamenilor că există ceva dincolo de moarte și că modul în care își trăiesc viețile chiar contează”.
De asemenea, când au ajuns Dincolo, mulți dintre acești oameni au avut parte de o retrospectivă a vieții lor.
Mi-a plăcut mult descrierea făcută de un tânăr de 18 ani care a avut o astfel de experiență în apropierea morții și care povestea totul cu entuziasmul specific vârstei. El spunea că până la 18 ani nu a crezut în Dumnezeu, nu a avut nicio treabă cu religia și că după acea experiență în apropierea morții totul s-a schimbat din acest punct de vedere. „De acum înainte o să fiu bun cu ceilalți oameni, fiindcă acum știu cât de mult contează!”, spunea el înflăcărat.
În toate cazurile studiate de mine, persoanele respective au povestit că atunci când și-au văzut viața derulându-se în fața ochilor, au fost uimiți să descopere că în acea retrospectivă nu le-a fost prezentat vreunul dintre marile lor succese profesionale/ financiare sau de altă natură.
O femeie care a avut o astfel de experiență în apropierea morții mi-a spus ceva de genul „Nu mi s-a arătat doctoratul pentru care am muncit atât de mult! Mi s-a arătat, de exemplu, o situație în care am făcut un mic gest de bunătate față de o persoană. Nici nu-mi mai aminteam de acea persoană”.
Și nu doar că în retrospectiva vieții tale umane ți se vor arăta acei oameni pe care i-ai ajutat, dar vei simți la modul profund ce au simțit ei, când tu ai făcut acel gest de bunătate într-un moment în care chiar aveau nevoie de așa ceva. Vei simți la modul profund cât de mult a contat pentru ei ceea ce ai făcut tu.
Un bărbat dintr-o localitate în care susțineam un seminar povestea recent că a plătit un plin de benzină pentru om care era cu mașina la stația de carburanți. Nu-l cunoștea pe acel om, l-a văzut pentru prima dată în viața lui. Pur și simplu era la tația de carburanți, a simțit să facă asta și a făcut-o, nu a stat să se întrebe de ce ar plăti pentru altul.
Ca răspuns la gestul său, cel căruia i-a fost plătită benzina i-a spus că avea de gând să-și ia viața, dar a fost atât de impresionat de faptul că mai există oameni buni pe lume, încât a renunțat la ideea sinuciderii.
Așa se întâmplă când ești ghidat să faci ceva: nu știi de ce trebuie să faci acel lucru față de un om pe care nici nu-l cunoști; pur și simplu simți să faci ceva și faci lucrul respectiv.
Nu știi niciodată în ce mod te va folosi Dumnezeu pentru a atinge/ schimba viața unui semen de-al tău.
Doar urmați ghidarea divină, nu aveți nimic mai mult de făcut! (Caroline Myss)