Unii dintre noi suntem aici, pe Pământ, ca să ajutăm la stabilizarea noii energii pe planetă

Circa 30% dintre oamenii care-mi sunt apropiați trăiesc „în aceeași lume” cu mine, pot vorbi cu ei despre orice, fiindcă înțeleg ce le spun.

Cu ceilalți am o relație frumoasă, atât timp cât ne tratăm cu iubire și cu respect unii pe alții. Dacă însă vreunul dintre acești oameni ajunge să intre într-o stare de frică extremă, determinată de narațiunile din spațiul public – fie ele „oficiale” sau nu -, nu mai pot „ajunge” la el, nu mai găsim un teren comun, fiindcă „distanța” energetică dintre noi devine mult prea mare.

Dacă mă uit în urmă la ultimii 30 de ani din viața mea, pot vedea cum anumiți oameni au ieșit din viața mea pentru că era prea mare diferența energetică dintre noi; eu nu reușeam să țin pasul cu ei în ceea ce privește creșterea ca nivel de conștiință.

Din acest punct de vedere, pot spune că am fost în ambele ipostaze în relații – am fost cel care nu reușea să țină pasul cu celălalt și care a rămas în urmă și am fost mai apoi și cel care constată că o altă persoană nu poate ține pasul cu el.

Ceea ce prețuiesc cel mai mult când este vorba despre relații, este iubirea, este bunătatea și sunt oamenii care-și doresc unitate.

Dacă întâlnesc un om care crede că toate lucrurile spirituale despre care vorbesc eu sunt niște aiureli, dar care este mereu gata să-i ajute pe alții și face gesturi de bunătate, atunci sunt interesat să mă conectez cu el, pentru că este un om de echipă, pentru că este un om bun.

Nu mă deranjează că acel om crede altceva decât cred eu; mă deranjează dacă faptul că avem idei/ convingeri diferite este pentru el un motiv ca să mă atace, să mă ia peste picior, să mă jignească.

Asta se întâmplă în lumea de azi: oamenii se atacă la modul dur unii pe alții pentru simplul fapt că au idei/ convingeri/ credințe diferite cu privire la anumite subiecte.

Pentru noi, cei care suntem empați, este șocant să vedem ce sunt dispuși să facă cei care sunt la putere pentru a păstra dominația, chiar cu prețul unor vieți omenești.

Această luptă pentru putere dusă cu orice mijloace vine uneori sub forma „Trebuie să facem asta ca să ne apărăm țara”, dar dacă sapi mai adânc, dacă deschizi ochii, vezi că nu despre asta este vorba, ci despre lucruri care sunt în interesul celor care vor să păstreze puterea și care ne vor face pe noi, ceilalți, să suferim. Unii oamenii își vor pierde viața, iar alții vor fi traumatizați, în numele unor pretinse „idealuri” care, de fapt, sunt doar vorbe goale, sunt o manipulare.

Când înțelegi cu adevărat despre ce este vorba, când VEZI ce se întâmplă cu adevărat, este greu să asiști la astfel de lucruri. E greu să vezi cum oameni care funcționează din spațiul rănilor nevindecate, oameni traumatizați se așează în spatele unei idei/ a unui „ideal” de acest tip și sunt dispuși să facă lucruri oribile în susținerea cauzei lor, despre care ei cred că e o „cauză dreaptă”.

Trăim vremuri care nu sunt ușor de „dus”, vedem lucruri care nu sunt pentru cei cu inima slabă.

Nu degeaba unii dintre noi am fost chemați în ultimii ani să evoluăm spiritual, să devenim mai puternici, mai rezistenți. Nu degeaba am trecut în ultimii ani sau chiar în ultimele decezii prin încercări grele – a fost nevoie să avem acele experiențe ca să știm cum este să treci prin așa ceva și să putem ajuta acum niște oameni care se află în situații de criză.

Voi știți cum este să fii pe fundul prăpastiei, să nu mai vezi nicio cale de ieșire, să te întrebi dacă mai vrei să fii aici, pe Pământ și de aceea, știți cum să-i susțineți pe cei care se află acum într-un context similar, pentru că voi ați reușit să ieșiți din prăpastie.

Mulți dintre noi suntem aici, pe Pământ, în aceste vremuri ca să ajutăm la stabilizarea noii energii pe planetă. (Lee Harris)

Previous
Previous

Discernământul este despre a asculta ghidarea divină, nu egoul tău

Next
Next

Ai certitudinea că ceea ce ți se spune e adevărat?