Cum poți obține claritate când este vorba despre alegerea partenerului potrivit
Alegerea partenerului potrivit este una dintre cele mai mari provocări ale vieții.
De câte ori nu s-a întâmplat ca lucrurile să pară perfecte la început și totuși, să descoperi după ceva timp că lipsește ceva esențial?
De câte ori nu s-a întâmplat să simți inițial o atracție intensă, care s-a stins repede, lăsând în urmă doar confuzie și dezamăgire?
Adevărul este că mintea, oricât de bine intenționată ar fi, e vulnerabilă. Ea poate fi influențată de dorințe, temeri, norme sociale sau convingeri moștenite. Ea poate construi argumente convingătoare pentru aproape orice și uneori se minte singură și ignoră/ neagă adevărul, dacă acesta doare.
Corpul, însă, nu greșește. Corpul simte adevărul, dincolo de aparențe.
Human Design ne amintește exact acest lucru: că fiecare dintre noi avem un mod unic de a simți ce ni se potrivește. Că deciziile cu adevărat aliniate cu Esența noastră nu vin din raționamentele minții, ci din Autoritatea interioară – acel mecanism unic prin care corpul nostru recunoaște ce este cu adevărat potrivit pentru noi.
Fiecare dintre noi are un ghid interior care știe drumul.
Când îți cunoști Strategia energetică și Autoritatea interioară, procesul de alegere a partenerului se schimbă:
*În selecția inițială – nu mai cauți perfecțiunea, ci rezonanța reală. Nu te mai arunci în legături care îți irosesc energia, pentru că înveți să faci diferența dintre începuturile promițătoare care se ofilesc repede și conexiunile reale, profunde.
*La primele întâlniri – faci pași aliniați cu Esența ta și în ritmul potrivit pentru tine, fără să grăbești lucrurile și fără să forțezi ceva ce nu se leagă de la sine, organic. Fiecare decizie devine mai simplă: cât rămâi, ce întrebi, dacă programezi sau nu următoarea întâlnire.
*Când relația avansează – Autoritatea interioară îți dă timingul și calitatea răspunsului: un „Da” clar sau un Nu” ferm, fără vinovăție.
*În momentele de tensiune – nu mai reacționezi dezechilibrat, din frică sau poziționându-te în defensivă, ci la modul echilibrat, cu claritate și respect pentru tine însuți/ însăți și pentru celălalt.
*Pe termen lung – recunoști semnele care arată dacă relația te hrănește energetic, îți susține sănătatea și este aliniată cu Chemarea ta sau dacă doar bifează „obiective sociale”, de ochii lumii.
Și - poate cel mai important - nu te mai amăgești că iubirea „trebuie” să arate într-un anume fel.
Nu există reguli universal valabile pentru compatibilitatea între doi oameni.
Există doar adevăruri personale, care devin vizibile atunci când îți cunoști harta energetică. Și în acest caz nu mai cauți partenerul perfect și relația perfecta; cauți acea prezență lângă care corpul tău se relaxează, iar tu te simți mai viu.