Despre bărbați slabi și femei și mai slabe, cărora le place cu durere

Am făcut astăzi câteva postări despre „parteneri de putere” care se refereau, printre altele, și la partenerii de cuplu.

Postările respective vorbeau despre faptul că dincolo de consecințele evidente ale unui parteneriat cu un om „slab” - care nu aduce plus valoare în relația voastră, care te trage în jos, care te împiedică să crești -, există una extrem de importantă, pe care mulți oameni nu o conștientizează: faptul că o relație de cuplu de acest gen te va împiedica să-ți împlinești Menirea.

Concluzia logică: dacă vrei să evoluezi și să-ți împlinești Menirea, este necesar să renunți la tot ce te trage în jos, inclusiv la partenerul „slab”, care nu poate ține pasul cu tine pe drumul Creșterii.

Și ca să fie clar: nu vorbesc despre oameni care trec printr-o perioadă dificilă — pierderea unui serviciu, o boală, o criză temporară. Astfel de momente pot apărea în orice relație și atunci este normal să ne susținem reciproc.

Vorbesc despre altceva: despre relațiile care te sleiesc energetic în mod constant, care te micșorează și te țin captiv într-un spațiu al mediocrității.

Deseori, când apare o discuție pe tema asta, constat că sunt femei care spun ceva de genul „Dacă sunt într-o relație cu un bărbat slab, nu e întâmplător. E voia lui Dumnezeu. Trebuie să rămân acolo ca să învăț lecția din această relație”.

Am auzit asta de la femei care erau bătute cu bestialitate, care erau înșelate în mod frecvent, care erau umilite nu doar în familie, ci și în public — și care tot nu voiau să plece.

Pentru unele, motivul era confortul financiar.

Pentru altele - statutul social.

Pentru altele - frica de singurătate.

Pentru altele - credința falsă că dacă nu ai un bărbat, nu ai valoare.

E o listă întreagă de motive care fac ca o femeie să prefere să rămână blocată într-o relație care o sufocă la propriu și la figurat.

Și fiindcă nu erau dispuse să recunoască adevărul dureros și să fie sincere în primul rând cu ele însele, aceste femei se ascundeau după un paravan spiritual: „E voia lui Dumnezeu… Am de învățat ceva din această relație”.

Nu toate lucrurile în care ne băgăm sunt Voia lui Dumnezeu pentru noi.

Nu toate relațiile în care intrăm sunt Voia lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă suntem sinceri cu noi înșine, o să recunoaștem că în cazul unora dintre ele am primit mesaje clare de la Dumnezeu, de genul: „Nu te băga în chestia asta!”.

Dar noi ne-am folosit liberul arbitru (nu și discernământul) și am intrat în acele relații/ proiecte/ anturaje și ulterior am constatat că n-a ieșit bine.

Faptul că Dumnezeu ne-a lăsat să înaintăm pe o cale a durerii ține strict de respectarea liberului arbitru: „Dacă Eu îți spun să nu faci asta, dar tu nu ești dispus să mă asculți, ok, fă cum vrei și ne auzim mai târziu. Să-mi spui cum a mers!”.

Este dreptul fiecărei persoane să aleagă să rămână într-o relație care o trage în jos sau în care este chiar abuzată.

Este treaba fiecărei persoane dacă se minte cu privire la motivele pentru care alege să rămână într-o relație care nu-i este benefică.

Este treaba fiecărei persoane dacă vrea să ducă toată viața în spate un partener slab, care o căpușează sau care o abuzează.

Dar de aici până la spune că e Voia lui Dumnezeu în chestia asta, este o distanță mare...

Nu este Voia lui Dumnezeu ca vreunul dintre fiii sau fiicele Sale să fie abuzat, mințit, înșelat, trădat, umilit în relația de cuplu.

Nu este Voia lui Dumnezeu ca tu să mergi în pasul piticului - în loc să zbori -, pentru că partenerul tău de cuplu preferă să-l cari tu în cârcă.

Nu este Voia lui Dumnezeu ca fiicele lui să-și învețe lecțiile, de exemplu, prin bătăi sistematice.

Nu e Voia lui Dumnezeu să nu îți împlinești Menirea.

Nu este Voia lui Dumnezeu ca atunci când vei ajunge Dincolo și te va întreba ce ai făcut cu talantul pe care ți l-a dat, să-i spui că l-ai îngropat în deșertul relației/ căsniciei tale.

Nu este Voia lui Dumnezeu să îți înveți lecțiile prin durere.

Nu este Voia lui Dumnezeu să repeți clasa suferinței un deceniu, două sau trei, ca să înveți o lecție.

E voia ta.

Sunt fricile tale.

Sunt minciunile pe care ți le spui singur(ă), fiindcă nu ești dispus(ă) să recunoști niște adevăruri dureroase.

Și nu în ultimul rând, este sănătatea ta.

Dacă ai putea vedea în viitor și ai descoperi cât de scump te va costa (la nivel de sănătate și nu numai) alegerea de a rămâne într-o relație care te îngroapă, ai face alegeri tranșante mult mai repede.

Iar Dumnezeu ar zâmbi, constatând că în sfârșit, ai înțeles:

El nu te vrea la podea; te vrea în zbor.