Despre fluturi în stomac la peste 50 de ani

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu cred în dispariția fluturilor în stomac de la 50 de ani încolo. Și nu cred nici că după ce ai ajuns la „o anumită vârstă”, dacă ești un om matur, cu capul pe umeri și cu picioarele pe pământ, ar trebui să consideri că asemenea „pretenții” nu-și mai au rostul.

Cu atât mai puțin cred în ideea că dacă ai ajuns la un anumit nivel de evoluție spirituală, nu mai ești interesat de fluturii în stomac, fiindcă asta își dorește doar „vulgul 3D”, preocupat de sexualitate în forma ei fizică (am citit și astfel de interpretări).

Desigur, pe măsură ce te maturizezi (și mă refer la nivelul de înțelepciune, nu la vârstă) și, respectiv, pe măsură ce evoluezi spiritual, ceea ce-ți dorești de la o relație de cuplu se schimbă major. Dar nu rezonez cu ideea de a renunța la fluturii în stomac pe motiv de maturizare sau de creștere spirituală.

Ceea ce înțeleg eu prin „fluturi în stomac” nu se referă doar la atracție fizică sau chimie sexuală, ci la ceva mult mai profund, la o emoție specială pe care o simți alături de un om, la o stare de grație pe care simpla lui prezență, un gest, o atingere sau o privire o pot crea în tine.

Și nu cred că maturizarea sau evoluția spirituală ar justifica renunțarea la o asemenea emoție.

Din perspectiva mea, nici maturizarea, nici evoluția spirituală nu fac ca dorința de a simți fluturi în stomac să devină nepotrivită, superficială sau imatură.

Dimpotrivă, cred că pentru un om care s-a trezit spiritual, „fluturii în stomac” pot căpăta cu totul alte dimensiuni. Pot deveni „multidimensionali”, pentru că nu mai sunt simțiți doar la nivel fizic și emoțional, ci îi simți în corp, în inimă, în suflet și la nivel energetic. Iar starea pe care o creează în tine este mult mai profundă și mai complexă decât ceea ce numeai cândva „îndrăgostire”.

Există ideea că în general, la 20-30 de ani cauți „chimie”, iar după 50 de ani ar trebui să fii mulțumit dacă ai lângă tine „un om bun”, cu care te înțelegi și care nu-ți complică viața.

În tinerețe, mulți oameni confundă fluturii în stomac cu iubirea și descoperă în timp - uneori la modul dureros -, că aceștia nu sunt suficienți pentru a construi o relație de durată și sănătoasă. Dar asta nu înseamnă că o iubire matură începe abia după ce fluturii au murit.

La maturitate nu mai cauți „focul” care în tinerețe îți ardea casa; dar asta nu înseamnă că trebuie să te mulțumești cu o casă fără foc.

Din perspectiva mea, adevărata maturitate nu înseamnă să tai din start de pe listă fluturii în stomac și să-ți cauți, în schimb, un coleg de apartament cât mai plăcut și mai comod.

Corpul nu devine mai puțin important atunci când omul evoluează spiritual. Dimpotrivă, corpul nostru trece prin schimbări majore și odată cu creșterea nivelului de vibrație, încep să se activeze și simțurile extrasenzoriale, iar sensibilitatea și senzitivitatea noastră se rafinează și se amplifică. De ce ai da aceste simțuri „pe mut” în relația de cuplu, doar fiindcă nu mai ești la prima tinerețe?

De ce ai face asta exact în etapa în care simțurile tale se dezvoltă, când senzualitatea ta capătă forme nebănuite, când până și cea mai ușoară atingere poate crea în tine reverberații incredibile?

De ce ar trebui ca maturitatea sau evoluția spirituală să te determine să „decimezi fluturii”, eliminându-i de pe lista lucrurilor pe care ți le dorești de la o relație de cuplu?

De ce ai renunța la acești fluturi tocmai acum, când propria ta metamorfoză ți-a dat aripi?

Evoluția spirituală înseamnă echilibru – o viață echilibrată, relații echilibrate, răspunsuri echilibrate.

Să nu confundăm însă echilibrul cu o relație plată, confortabilă și previzibilă, în care doi oameni se înțeleg bine și își sunt buni tovarăși de viață, dar între ei nu mai există pasiune și acel fior care îi face să vibreze unul în prezența celuilalt.

În ceea ce mă privește, nu consider că este o dovadă de maturitate sau de evoluție spirituală faptul că nu mai cauți fluturii în stomac în relația de cuplu. Mi se pare mai degrabă o dovadă de maturitate și de evoluție spirituală să ai curajul să recunoști față de tine însuți că îți dorești să trăiești o asemenea iubire, să nu te mulțumești cu mai puțin doar pentru că ar fi mai „realist”/ „rezonabil” și dacă o întâlnești, să-ți permiți să simți acești fluturi la întreaga intensitate, fără însă să-ți pierzi discernământul.

Pentru mulți oameni trecuți de 50 de ani obiectivul „realist” este o tovărășie cu o persoană cu care să se înțeleagă bine și alături de care să-și poată duce viața în liniște. Și este dreptul lor să facă această alegere.

Dar dacă simțiți că pentru voi asta este prea puțin, nu încercați să vă convingeți că ar trebui să vă fie suficient, doar pentru că ați trecut de pragul celor 50 de ani.

Nu scoateți fluturii în stomac de pe lista lucrurilor pe care vi le doriți de la o relație de cuplu, doar pentru că alții cred că „la vârsta voastră” ar trebui să căutați altceva.

Continuați să credeți în posibilitatea unei iubiri care vă face să vibrați. Iar dacă o întâlniți, trăiți-o cu toată intensitatea de care sunteți capabili, dar și cu maturitatea, discernământul și înțelepciunea omului care ați devenit.