Despre vederea neclară și Darul vederii

Am anunțat ieri că ofer un dar constând într-o analiză a situației de criză, unei persoane care trece printr-o perioadă dificilă și simte că are nevoie de ghidare.

„Ceea ce ofer astăzi este un «Dar al vederii» – unul care îți dă mai multă claritate și te ajută să privești cu alți ochi criza prin care treci”, spuneam în postarea respectivă.

Am primit peste 150 de solicitări. Dintre acestea am ales cinci persoane cărora să le ofer acest dar – cele care am considerat că au nevoie cel mai mult de ajutor și cel mai urgent.

La postarea în care anunțam beneficiarii Darului am primit, printre altele, un comentariu care spunea așa: „Mulțumesc… și respingerea e un răspuns. Mai ales că nu e prima dată. Va fi ultima, pentru că nu mai încerc”.

Este și acesta un mod de a vedea lucrurile…

Aceasta este vocea unei persoane care simte că i-a fost apăsată o rană mai veche: aceea de a nu fi aleasă, de a nu fi văzută, de a nu fi considerată suficient de importantă. Dintr-o astfel de poziție, vederea nu mai este limpede; ea este filtrată prin frustrare și sentimentul nedreptății. Este vocea unei persoane care nu vede lucrurile așa cum sunt, ci așa cum dor.

Și nu este singura persoană care în ultimele luni și-a exprimat nemulțumirea că nu a primit acel cadou, deși l-a solicitat de mai multe ori.

Fiecare dintre noi avem problemele noastre.

Pentru mulți oameni, problema lor este cea mai importantă, cea mai gravă, cea mai urgentă. Și este de înțeles; fiecare le știe pe ale lui.

Mulți dintre noi putem să fim într-o situație dificilă și să nu conștientizăm că alții ar fi fericiți să fie în locul nostru, pentru că ei se află într-o situație mult mai gravă.

Putem să ne bucurăm că un semen de-al nostru, aflat într-o perioadă dificilă a vieții, a primit ajutor?

Putem înțelege că simplul fapt că ne aflăm într-un spațiu energetic în care oameni care nu se cunosc între ei oferă și primesc ajutor, că ne bucurăm pentru binele de care a beneficiat un altul, ne face și pe noi „eligibili” pentru a primi susținere, fie prin omul la care am apelat inițial, fie prin altul?

Putem accepta ideea că dacă nu am fost noi beneficiarii darurilor oferite de un om, asta poate însemna că nu a venit încă timpul să ne primim darul sau că darul nostru va veni prin altcineva ori tot prin acel om, dar în alt mod?

Putem accepta că a nu primi un anumit tip de ajutor atunci când îl solicităm nu este neapărat o respingere personală?

În perioade dificile, cu toții avem nevoie de mai multă claritate.

Dar atât timp cât vederea noastră este tulbure, darul la care tânjim - și pe care nu l-am primit - oricum nu ne-ar fi fost de folos: nu am fi putut vedea cu ochi buni adevărurile inconfortabile/ dureroase pe care le-ar fi livrat acea analiză. Darul nu și-ar fi împlinit sensul.

Darul vederii nu ține doar de răspunsurile primite, ci și de impulsul de a căuta, de a întreba și de a ne lăsa sprijiniți de Dumnezeu – prin oameni – în condițiile Lui, nu în condițiile noastre.

Atunci când această căutare este însoțită de deschidere și răbdare, claritatea vine; poate nu imediat, poate nu de unde ne așteptăm, dar întotdeauna vine.