Nu aștepta să apară o criză ca să-ți dai seama că nu-ți mai înțelegi copilul și nu știi cum să-l ajuți
Copiii noștri cresc într-o lume pe care noi, ca adulți, abia reușim să o înțelegem și să-i facem față. O lume plină de stimuli, de presiune, de comparație și de distrageri.
Dacă pentru noi, ca adulți, este uneori greu să gestionăm ce ni se întâmplă, pentru un copil este cu atât mai dificil. El nu are experiența noastră de viață, nu înțelege întotdeauna ce i se întâmplă și nici consecințele unor lucruri spre care este împins mai mult sau mai puțin fățiș.
Este o lume care îl trage în toate direcțiile, care îi oferă lucruri care îl atrag, îl seduc, îl îmbie. O lume în care este din ce în ce mai ușor să te pierzi și din ce în ce mai greu să te regăsești pe tine însuți.
Ca și cum asta nu ar fi suficient, atunci când trece printr-o perioadă mai grea, copilul nici nu știe cum să vorbească despre ceea ce i se întâmplă și ce simte. El se retrage, se închide în el, devine agitat sau caută refugiu în lucruri sau în substanțe care să îi amorțească emoțiile dureroase.
Și de multe ori ajunge în anturaje nepotrivite.
Copiii au nevoie în aceste vremuri, mai mult ca oricând, de un spațiu în care să se simtă în siguranță, în care să știe că pot vorbi deschis despre ceea ce li se întâmplă, despre ceea ce au făcut - indiferent ce au făcut -, despre ceea ce simt.
Dacă nu găsesc acest spațiu acasă, îl vor căuta în altă parte. Iar în afara familiei este puțin probabil să găsească oameni care să îi ghideze cu maturitate, cu înțelepciune.
Poate că ai simțit deja că ceva s-a schimbat în comunicarea cu copilul tău. Poate că simți că nu mai ajungi la el ca înainte, că s-a închis, că trăiește într-o lume a lui, la care tu nu mai ai acces.
Și poate că te întrebi: „Ce se întâmplă cu copilul meu? Cum am ajuns să nu ne mai înțelegem? Cum pot redeschide comunicarea dintre noi?”.
Adevărul este că nu „l-ai pierdut” brusc. L-ai pierdut puțin câte puțin, de fiecare dată când s-a simțit neînțeles.
Comunicarea reală cu un copil începe cu conectarea. Cu a-l vedea așa cum este, cu a-l înțelege dincolo de comportamentele influențate de emoții de moment, cu a-i percepe acele emoții, chiar și atunci când el nu știe cum să le exprime.
Când un copil se simte înțeles, nu mai are nevoie să se retragă sau să fugă în altă parte. Nu mai are nevoie să caute în exterior ceea ce nu găsește acasă. Pentru că știe că există un loc unde poate fi el.
Lângă tine, mama (sau tatăl) lui.
Nu aștepta să apară o criză ca să-ți dai seama că nu-ți mai înțelegi copilul și nu știi cum să-l ajuți.
Cu cât îl înțelegi mai devreme, cu atât îți este mai ușor să păstrezi deschis canalul de comunicare dintre voi, să construiești acea relație în care el vine către tine natural, nu doar atunci când a ajuns cu spatele la zid.
Este mult mai ușor să previi o ruptură, decât să o repari în mijlocul unei crize.
Analiza integrată Human Design – Gene Keys te ajută să-ți înțelegi cu adevărat copilul. Te ajută să înțelegi cum este el „construit” să funcționeze, cum își face alegerile în mod natural, cum își trăiește emoțiile, de ce reacționează așa cum reacționează și de ce anume are nevoie de la tine, ca părinte.
Analiza îți arată cum are nevoie copilul tău să fie abordat, pentru a se simți cu adevărat văzut, auzit și înțeles. Și fiecare copil are nevoile sale individuale, determinate de structura sa energetică și spirituală.
Când știi cum să-l abordezi, canalul de comunicare dintre voi începe să se redeschidă natural. El va veni către tine atunci când este în impas, în loc să se retragă, să se ascundă sau să se închidă în sine. Și dacă în momentele de confuzie, de durere sau de frică știe că poate veni la tine, lumea exterioară nu mai are aceeași putere asupra lui.
Dacă vrei să îți înțelegi copilul la un nivel profund și să creezi un spațiu în care el să se simtă în siguranță, înțeles și acceptat, o analiză integrată Human Design – Gene Keys îți poate oferi claritate, direcție și sugestii concrete pentru îmbunătățirea comunicării dintre voi.
Iar dacă simți că este momentul potrivit pentru tine și copilul tău, eu te pot ajuta printr-o astfel de analiză.