Spune-mi ce postezi și ce citești, ca să-ți spun cine ești!

Spune-mi ce postezi și ce citești, ca să-ți spun cine ești!

Poate că la prima vedere pare o formulare ușor exagerată, însă adevărul este că ceea ce postăm pe conturile noastre de pe rețelele de socializare, dar și tipul de conținut pe care îl consumăm și îl apreciem prin „like” sau „love”, spun foarte multe despre noi.

 

Tot ceea ce creăm poartă amprenta energiei noastre.

Tot ceea ce folosim și toate spațiile (fizice sau energetice) în care intrăm ne influențează energia personală.

Cu alte cuvinte, toate acestea ne pot ridica sau coborî vibrațional și implicit, ne pot influența viața de zi cu zi în bine sau în rău.

Conturile noastre de social media sunt astfel de „spații” pe care le creăm și în care petrecem destul de mult timp. Ele nu sunt doar niște pagini digitale, ci adevărate „bule” energetice. Noi „hrănim” aceste spații cu ceea ce postăm, cu ceea ce distribuim și cu ceea ce permitem altora să lase acolo – fie că este vorba de comentarii scurte sau de intervenții mai ample.

Iar atunci când intrăm pe propriul cont, el ne „hrănește”, la rândul lui.

Energia unui astfel de spațiu este suma energiilor tuturor postărilor și a tuturor comentariilor care rămân afișate acolo.

Dacă într-un moment avem o stare bună, dar intrăm într-un spațiu încărcat de negativitate, este aproape imposibil să nu fim afectați.

Desigur, există și persoane cu un nivel de conștiință ridicat, care nu se lasă influențate ușor. Dar aceste persoane nu tolerează pe spațiul lor energii joase.

Este o formă de igienă energetică elementară: nu permiți altora să-și arunce „gunoiul” în curtea ta.

Cu cât petrecem mai mult timp într-un astfel de mediu, cu atât efectele sunt mai puternice. Iar acest lucru este valabil nu doar pentru propriul cont, ci și pentru conturile/ paginile pe care le vizităm frecvent.

 

Ce scade vibrația unui cont?

Postările care vin din frică, disperare, negativism, dorință de răzbunare, cinism.
Conținutul axat pe tragedii, boală, moarte, trădare, conflict, atunci când acesta este prezentat într-un mod care amplifică suferința, nu înțelegerea.

La fel de nocive sunt injuriile, jignirile, acuzațiile, amenințările, vulgaritatea sau conflictele agresive din comentarii. Indiferent dacă vin de la noi sau de la alții, în momentul în care le găzduim, ni le asumăm energetic.

Pe de altă parte, există postări despre teme dificile/ dureroase care nu au o vibrație joasă. Atunci când sunt abordate cu intenția de a explica, de a aduce claritate, de a ajuta, de a vindeca sau de a activa o conștientizare, ele devin postări cu Lumină.

Tot ceea ce te ajută să înțelegi, să evoluezi, să te eliberezi de tipare vechi, să faci alegeri conștiente, să devii o Versiune mai bună a ta, are o vibrație înaltă.

 

În ziua de azi, o mulțime de oameni petrec ore întregi pe rețelele de socializare, fără niciun discernământ. Se expun continuu unui flux haotic de energii, trecând de la o postare la alta, fără să conștientizeze impactul pe care acest lucru îl are asupra lor. Se „alimentează” cu frică, cu tensiune, cu comparații, cu informații care nu le sunt benefice și poate nu sunt nici adevărate și nu-și dau seama că toate acestea îi afectează.

În plus, într-o lume în care atenția noastră - concretizată în vizualizări - a devenit principalul punct de interes, multe postări sunt create special pentru a șoca. Frica, scandalul, vulgaritatea sau exagerarea sunt instrumente eficiente pentru a capta rapid atenția oamenilor. Dar toate acestea au o vibrație joasă.

 

Contul tău este spațiul tău energetic. Și exact ca în viața reală, ai responsabilitatea de a-l curăța, de a stabili limite și de a-l „dota” doar cu lucruri care îți fac bine.

Puțini oameni sunt însă atenți la această „dietă energetică digitală”.

Exact așa cum avem grijă ce mâncăm, este necesar să avem grijă și la ceea ce „consumăm” online.

În final, nu este doar despre ce vezi pe relețele de socializare, este despre omul care devii, atunci când te expui periodic acelor lucruri.

Previous
Previous

Nu aștepta să apară o criză ca să-ți dai seama că nu-ți mai înțelegi copilul și nu știi cum să-l ajuți

Next
Next

Despre gunoi energetic aruncat în curtea altuia și despre mame care-și blestemă copiii fără să fie conștiente de asta…